Proiectele pentru măsurile 4.3 şi 5.2 pot fi depuse de luni, alocarea fiind de 279,76 mil. euro

alocare, bani, euro, luni, măsuri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, PHARE, proiecte

„Începând cu 23 noiembrie 2009, se pot depune din nou cereri de finanţare pentru domeniile majore de intervenţie (DMI) 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” şi 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” ale Programului Operaţional Regional. Alocarea financiară disponibilă pentru cererea deschisă de proiecte în cadrul DMI 4.3 este de 171,68 milioane euro, iar pentru DMI 5.2 este de 108, 08 milioane euro, pentru toate regiunile de dezvoltare”, a comunicat luni Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDLR).

Cererile de finanţare pot fi depuse continuu la organismele intermediare din cadrul agenţiilor pentru dezvoltare regională din regiunea în care urmează să fie implementat proiectul, informează ministerul.

MDRL are ca principale domenii de activitate planificarea, dezvoltarea teritorială naţională şi regională, cooperarea transfrontalieră, transnaţională şi interregională, urbanismul şi amenajarea teritoriului, construirea de locuinţe. În aceste domenii, MDRL gestionează 48 de programe finanţate din fonduri europene şi naţionale. Programele cu finanţare europeană sunt: Programul Operaţional Regional 2007-2013 (REGIO), 11 programe de cooperare teritorială europeană, programe PHARE Coeziune economică şi socială, programe PHARE cooperare transfrontalieră. Programele finanţate în totalitate din bugetul de stat sunt destinate dezvoltării teritoriale, construirii de locuinţe, reabilitării termice a blocurilor de locuinţe, consolidării clădirilor cu risc seismic, dezvoltării infrastructurii rurale, construirii de săli de sport şi de cămine culturale.

Ultimele Articole