Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat, sâmbătă, 14 ianuarie, pentru Mediafax, că nu are încredere în această retragere a proiectului Legii Sănătăţii.
„Se va retrage două-trei săptămâni, timp în care vor sancţiona oameni care s-au revoltat împotriva proiectului, după care se va reveni cu aceeaşi lege, dar puţin cosmetizată”, a spus Neagovici.
Liderul Sanitas Covasna este de părere că acest proiect al Legii sănătăţii, retras din dezbaterea publică, trebuie respins categoric.
Potrivit acestuia, este nevoie de o dezbatere largă, cu toţi factorii sociali, pe tema unei noi legi a sănătăţii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sănătate nu vor schimbarea sistemului.
Băsescu a spus că vrea să facă o observaţie vizavi de faptul că „nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia”.
Vineri seară, ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a retras din dezbaterea publică proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România, la solicitarea primului-ministru Emil Boc, a anunţat Guvernul.