Mai precis, senatorul doreşte să introducă în Codul Penal conceptul de „regret efectiv”, ceea ce înseamnă un „comportament benevol şi efectiv al persoanei care a săvârşit o infracţiune pentru prima oară, denunţându-şi fapta organelor abilitate, dorind în acest fel să contribuie la aflarea şi descoperirea infracţiunii sale”, conform expunerii de motive a senatorului.
„Denunţându-şi infracţiunea, persoana care a săvârşit-o, regretă sincer comiterea acesteia, recunoscându-şi astfel vinovăţia”, mai scrie senatorul.