Potrivit unui comunicat de presă remis NewsIn de proprietarul Palatului Ştirbei, absenţa unui răspuns din partea Ministerului Culturi în termenul legal de 30 de zile, ca urmare a plângerii prealabile formulate, l-a determinat pe acesta să cheme în instanţă ministerul şi în solidar miniştrii responsabili Hunor si Paleologu, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
După mai mult de un an de tergiversări ilegale, timp în care Palatul Ştirbei a continuat să se degradeze, Ministerul Culturii neglijează să elibereze avizul pentru Planul Urbanistic Zonal Complex Multifuncţional (un complex modern care urmează să fie construit în jurul Palatului), ceea ce a dus la cauzarea unui prejudiciu de peste 5,5 milioane de euro până în acest moment, se mai arată în comunicat.
„Neînsuşirea de către minister dar şi de către cei doi miniştri a unui aviz favorabil dat de Comisia Naţioanală a Monumentelor Istorice în data de 24.09.2009 şi publicat pe site-ul ministerului este cea mai evidentă ilegalitate şi sper că instanţa va face lumină în acest caz”, a declarat proprietarul, Ovidiu Popescu.
Pe 20 mai Ovidiu Popescu a depus, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ, o plângere prealabilă la Ministerul Culturii „pentru tergiversarea ilegală a eliberării avizului necesar introducerii spre aprobare în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), a Planului Urbanistic Zonal ce include integrarea Palatului într-un complex multifuncţional modern”. În plângerea respectivă Popescu solicita şi daune materiale în valoare de 5.760.854 de euro, „pierdere anuală provocată de Ministerul Culturii în solidaritate cu ministrii Th. Paleologu si Kelemen Hunor în această perioadă”.
„Noi am propus un proiect solid şi fezabil de includere a Palatului Ştirbei într-un complex multifuncţional menit să repună în circuitul public acest palat. Dar aprobarea acestuia trenează de un an. În ciuda declaraţiilor publice de preocupare faţă de patrimoniul naţional, situaţia arată un dezinteres cras sau, chiar interese aflate în clară contradicţie cu interesul public. Doar justiţia mai poate face lumină în acest caz. Ca proprietar şi, nu în ultimul rând, ca cetăţean al României, atitudinea de până acum a autorităţilor mi se pare ruşinoasă şi ofensatoare”, a subliniat Popescu.
Palatul Ştirbei, „aflat într-o stare avansată de degradare ca urmare a lipsei de interes a autorităţilor”, a fost cumpărat în anul 2005 de actualul proprietar, Ovidiu Popescu, care a anunţat că doreşte să construiască aici “un loc al bunului gust şi al rafinamentului”, un loc a cărui destinaţie va fi în special culturală cu spaţii pentru prezentări de modă naţionale şi internaţionale, galerii de artă şi mici boutique-uri de lux. „Practic, ne dorim ca Palatul Ştirbei să redevină pentru societatea bucureşteană ceea ce era pentru oamenii epocii, un loc care va cultiva gustul pentru modă şi stil”, spune proprietarul, potrivit comunicatului remis NewsIn.