Proprietăţile de lux s-au ieftinit cu peste 30%

București, CB Richard Ellis, Dorobanti, EuroMetropola, Floreasca, locuinte de lux, Pipera, preturile locuintelor, Primaverii, studiu

Preţurile locuinţelor au scăzut în toate zonele bine cotate din Capitală, conform unui studiu realizat de compania imobiliară EuroMetropola. Astfel, în cea mai scumpă zonă din Bucureşti, Primăverii, în 2008 preţul cerut era cuprins între 5.500 şi 7.500 de euro/mp, în acest an s-a ajuns la 2.500-7.000 de euro. „Dacă în 2008 un apartament cu trei camere în Primăverii, cu o suprafaţă de 130 mp, situat într-un imobil nou, costa 500.000 euro, pentru aceeaşi ofertă astăzi este solicitată o sumă de 350.000 euro. Un duplex aflat în aceeaşi zonă, cu o suprafaţă construită de 190 mp, poate fi achiziţionat în acest moment cu 500.000 euro, când, cu un an în urmă acesta nu putea fi tranzacţionat cu mai puţin de un milion de euro”, spun consultanţii EuroMetropola.

În Dorobanţi preţul a scăzut de la 3.300-4.200 euro/mp la 2.000-3.000 euro/mp, iar în Domenii de la 3.000-4.000 euro/mp la 1.750-3.000 euro/mp. Preţurile imobilelor din zona Şoseaua Nordului s-au redus de la 3.500-4.000 euro/mp în 2008 la 1.700-2.500 euro/mp în 2009, în vreme ce în Floreasca preţurile au scăzut de la 3.000-4.500 de euro/mp la 1.700-2.700 euro/mp.

Cele mai mari ajustări de preţuri pe segmentul de lux au fost înregistrate pentru proprietăţile din Pipera. “Dacă anul trecut o vilă în Pipera cu 550 metri pătraţi construiţi şi un teren aferent de 1000 metri pătraţi era scoasa pe piaţă la preţul de un million euro, astăzi, aceeaşi proprietate se negociază şi sub 500.000 euro”, spun cei care au realizat studiul.

Scăderea preţurilor în aceste zone este confirmată şi de studiul realizat de CB Richard Ellis pentru prima jumătate a anului. Conform acestul studiu, în Primăverii preţul a scăzut de la 3.500-4.500 euro/mp la 2.500-3.500 euro/mp, în vreme ce în Dorobanţi preţul a scăzut de la 3.200-4.000 euro/mp la 2.000-2.500 euro/mp. În zona Băneasa-Pipera s-a ajuns la 1.000-1.300 euro/mp de la 1.600-2.800 euro/mp în 2008. Cei de la CBRE nu au studiat numai segmentul imobilelor de lux.

Cei de la EuroMetropola spun că proprietăţile situate în zone foarte bune nu sunt afectate de criză. “O proprietate amplastă într-un perimetru exclusivist a fost tranazacţionată pentru suma de 700.000 euro, în condiţiile în care, în vară, valoarea solicitată de către proprietar era de 600.000 euro”, se arată în studiu.

Ultimele Articole