Protecţia consumatorului a fost sesizată de pasagerii curselor MyAir anulate

Blue Air, Myair, pasageri, Protectia consumatorului

„Protecţia consumatorului a fost sesizată de pasagerii zborurilor My Air anulate, întrucât aceştia nu au fost anunţaţi de decizia companiei de a anula cursele. Considerăm că această companie nu are reprezentant autorizat care să răspundă în faţa organelor de control în cazul anulărilor sau întârzierilor curselor”, a spus comisarul din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului a Municipiului Bucureşti (CPCMB), Gabriela Păştinaru.

Reprezentantul CPCMB a spus că firma aeriană MyAir funcţionează conform unei autorizaţii acordate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, respectiv o licenţă pentru România.

„Noi am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii companiei să vină să rezolve situaţia. De asemenea, putem spune că această licenţă care se acordă, se dă doar dacă există un reprezentant autorizat. Antonio Iervolino, directorul general al companiei My Air, nu are împuternicire în România”, a mai spus comisarul CPCMB.

Reprezentanţii CPCMB au declarat pentru NewsIn că aşteaptă reclamaţiile tuturor pasagerilor din ţară care au cumpărat bilete de pe teritoriul României, de la diferiţi operatori economici autorizaţi.

În plus, aceştia au menţionat că majoritatea companiilor low-cost nu au reprezentanţi autorizaţi care să răspundă, conform regulamentului 261 al Parlamentului European şi al Consiliului European din 11 februarie 2004, în legătură cu măsurile obligatorii care ar trebui luate pentru pasageri în situaţia anulărilor sau întârzierilor curselor.

„Am strâns toate datele şi vom merge la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, iar acolo vom discuta toate aspectele care au fost constatate în urma sesizării pasagerilor surselor anulate. Încă nu putem să tragem o concluzie. După o analiză amănunţită vom anunţa decizia corpului de control”, a declarat pentru NewsIn, comisarul CPCMB, Cristina Ciobanu.

Cursele companiei italiene low-cost MyAir, care operează zboruri de pe Băneasa spre Italia, au fost anulate miercuri.

Directorul aeroportului Băneasa, George Mihalcea, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că aproximativ 500 de pasageri, care ar fi trebuit să plece spre Italia, sunt afectaţi de anularea de miercuri a curselor MyAir de pe Băneasa, iar până în prezent niciun reprezentant MyAir nu a luat legătura cu aeroportul sau cu pasagerii.

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunţat, miercuri, că pasagerii MyAir blocaţi pe aeroporturile din România şi Italia pot călători cu aeronavele sale, achitând doar taxele de aeroport aferente zborurilor.