Minerii sunt membri ai Federaţiei Naţionalã Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu, care se află în fruntea protestatarilor, alături de prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ, fost senator PDL.
Protestatarii s-au strâns în zona de sud a oraşului, în jurul orei 12.00, şi au pornit în marş pe Bulevardul Victoria, spre centrul oraşului. Aceştia ar urma să ajungă la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Minieră, de unde ar urma să se deplaseze către sediul administrativ al companiei.
Pe traseu, protestatarii scandează lozinci împotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia.
Potrivit jandarmilor, care, alături de poliţişti, însoţesc coloana de manifestanţi prin oraş, numărul protestatarilor este de aproximativ 4.000.
Federaţia Naţională Mine Energie, condusă de Marin Condescu, anunţa, la sfârşitul săptămânii trecute, că vor fi declanşate proteste de amploare, în contextul în care de la 1 iunie programul de lucru al celor 19.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe săptămână, din cauza cererii scăzute de energie pe bază de lignit.
Conform Federaţiei Naţionale Mine Energie, decizia a fost luată de Laurenţiu Ciurel fără consultarea sindicatelor şi ar presupune diminuarea salariilor tuturor angajaţilor cu 20%.
De asemenea, sindicatele reclamă şi „reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajaţi din rândul personalului TESA au veniturile diminuate cu până la 50%”.
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie susţin că niciuna dintre măsuri nu a fost negociată, fiind comunicate sindicatelor doar după ce au fost aprobate de către administraţie, Federaţia Naţională Mine Energie considerând că aceste decizii reprezintă încălcări ale contractului colectiv de muncă.
Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declara recent că „abia aşteaptă” o acţiune de protest a minerilor pentru a merge în mijlocul acestora şi a-i întreba dacă sunt nemulţumiţi că au scăzut salariile pentru 800 de angajaţi TESA şi au crescut pentru alţi 1.500 de salariaţi tot din rândul personalului TESA. Ciurel susţinea că s-a dorit o reaşezare a salariilor între diferitele subunităţi din CE Oltenia, care să permită venituri egale pentru angajaţi aflaţi pe aceleaşi posturi în locuri de muncă diferite.
Managerul privat mai spunea că printre cei afectaţi de reducerile salariale sunt liderii de sindicat, care sunt angajaţi pe post de inspector social şi care, anterior, aveau venituri lunare şi de 15.000 de lei. Ciurel susţinea liderii sindicali vor fi angajaţi conform pregătirii lor profesionale şi vor fi plătiţi ca atare.