La Năvodari, unul dintre şoferi a fost amendat de poliţişti pentru tulburarea liniştii publice.
Pentru că sumele cu care au alimentat au fost foarte mici, şoferii au intrat în benzinării cu rezervorul gol şi au plecat exact la fel. „Am alimentat cu 20 de lei, becul tot aprins este”, a spus un protestatar.
La Oradea, 40 de tineri s-au strâns în centrul oraşului şi au pornit apoi spre benzinării. „Din păcate, salarii s-au tăiat, pensii s-au tăiat, alocaţii s-au tăiat, să taie şi preţul combustibilului, care este o necesitate”, a spus un orădean.
Recordul celei mai mici sume achitate pentru o alimentare a fost de 15 bani.
La Piteşti, 30 de şoferi au venit cu mărunţiş la o benzinarie din oraş, blocând-o timp de mai bine de o oră. Tinerii spun că astfel de proteste vor avea loc şi în zilele următoare.