Money.ro

Proteste de amploare în Egipt. Un mort şi zeci de răniţi la Cairo

Cairo, ciocniri, Egipt, manifestatii

Ciocnirile de vineri dintre poliţie şi manifestanţii din centrul Cairo s-au soldat cu cel puţin un mort şi zeci de răniţi, relatează RIA Novosti.

 

În piaţa Abdel Moneim Riad, protestatarii au incendiat o maşină a poliţiei şi au atacat scutierii cu pietre. Poliţia a apelat la gazele lacrimogene şi gloanţele de cauciuc.

 

Manifestanţii scandează „Jos cu Mubarak!” şi „Oamenii vor căderea regimului!”.  Oamenii au ieşit în stradă şi în Suez şi Alexandria. Ciocnirile sunt în plină desfăşurare în centrul Suezului, între scutieri şi miile de protesatari.

 

În Cairo, poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea, care a răspuns aruncând cu pietre.

 

Guvernul egiptean a făcut totul pentru a împiedica protestele de vineri, dar fără succes. Astăzi internetul nu funcţionează în Egipt, telefonele mobile nu mai funcţionează în Suez, iar în moscheile din acest oraş imamii statului le-au cerut egiptenilor să nu iasă în stradă.

 

Însă, imediat după rugăciunea de vineri, oamenii au început să se strângă. Iniţial, protestele au fost paşnice, oamenii cerând demisia preşedintelui şi un nou guvern. Însă, după o oră, scutierii au început să apeleze la gaze lacrimogene, după ce mulţimea începuse să arunce cu pietre.

 

Protestatarii au atacat un vehicul al poliţiei şi s-au înregistrat explozii. Cel puţin şapte persoane au murit şi până la 1.000 au fost arestate de la începerea protestelor, demonstraţii demarate în urma mişcării sociale ce a dus în Tunisia la căderea regimului Ben Ali.

 

Mai multe figuri ale opoziţiei au fost arestate joi noapte. Joi, laureatul Nobelului pentru pace, Mohamed ElBaradei, a promis să se alăture manifestanţilor.

 

Citeste si:  Ce ţară a blocat internetul

Vodafone: Egiptul a ordonat suspendarea serviciilor de telefonie

 

 

Ultimele Articole