Provincia, motorul creşterii Wizz Air la nouă luni

destinatii, low-cost, profit, provincie, transport aerian, Wizz Air

Wizz Air preconizează că va încheia primele nouă luni cu aproximativ 1,2 milioane de pasageri, din şi spre România, cu 86% mai mulţi decât în perioada similară a anului 2008. Conform rezultatelor anunţate pe primele şase luni ale acestui an, compania ungară a depăşit ca trafic de pasageri operatorul local Blue Air, care este principalul său concurent încă de la intrarea pe piaţă, în urmă cu mai bine de trei ani. Astfel, primele şase luni ale lui 2009 au adus operatorului aerian din Ungaria o creştere de 86% faţă de primul semestru al anului trecut, ajungând la 700.000 de pasageri.

În aceeaşi perioadă, compania românească Blue Air a transportat 540.000 de pasageri. În februarie anul acesta, Wizz Air a introdus din Timişoara 12 zboruri săptămânale către Barcelona, Milano, Paris, Valencia şi Veneţia, acestea adăugându-li-se celor trei zboruri către Londra, Dortmund şi Roma, operate încă din 2008.

“Nişa lăsată liberă de MyAir a fost foarte repede acoperită de noi şi, parţial, de alţi jucători de pe piaţă. Acest eveniment ne-a accelerat dezvoltarea din Italia. Falimentele MyAir şi SkyEurope nu au fost nişte surprize pentru noi. O consolidare a pieţei era de aşteptat şi încă nu am ajuns la final”, a declarat pentru Business Standard Natasa Kazmer, director corporate communication şi public affairs la Wizz Air. Compania se adaptează rapid la schimbările din piaţă. Pentru a nu pierde dintre pasageri, Wizz Air a anunţat că va reloca, în perioada 3-7 octombrie, 40 de curse, de pe aeroportul din Cluj-Napoca pe cel din Târgu-Mureş. În perioada respectivă, se fac reparaţii la pista aeroportului clujean.

Pasagerii români sunt foarte atenţi la costuri

Potrivit Natasei Kazmer, toate destinaţiile din România au generat această creştere, rutele vechi având o evoluţie constantă. Obiectivul companiei pentru acest an este să transporte 1,7 milioane de pasageri din şi spre România. La nivel local, Blue Air, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, vizează pentru 2009 acelaşi număr de pasageri ca şi Wizz, respectiv 1,7 milioane. De altfel, imediat după suspendarea licenţei de zbor a companiei italiene MyAir, cei doi mari competitori au mărit numărul curselor spre Italia, cu scopul declarat de a creşte traficul spre această ţară.

“MyAir a fost concurentul nostru de la început. A existat o creştere de pasageri, ca urmare a sistării operaţiunilor companiei, însă, în general, nu pasagerii MyAir au stat la baza dezvoltării în Romania”, a explicat Kazmer. Aceasta a adăugat că piaţa din România rămâne una competitivă, pasagerii fiind, în acelaşi timp, mai atenţi când vine vorba despre costuri.

De altfel, consideră Kazmer, segmentul aerian low-cost a fost motorul principal al dezvoltării transportului aerian românesc în ultimii ani şi, pe viitor, va genera trafic semnificativ atât în Bucureşti, cât şi pe alte aeroporturi locale. “Piaţa transporturilor aeriene, alături de piaţa low-cost, în România, este parţial maturizată. Românii s-au adaptat repede la această modalitate de călătorie. Chiar dacă unele companii s-au închis, piaţa locală va continua să se dezvolte”, a mai declarat reprezentanta Wizz Air. Şi alţi analişti din sector sunt de părere că piaţa aeriană din România nu a ajuns la maturitate, moment care s-ar putea produce abia peste cinci ani. În acest an, piaţa low-cost din România a înregistrat creşteri reduse comparativ cu anii anteriori, când majorările au fost de 30-40%. În prezent, piaţa low-cost din România are o valoare de aproximativ 160 milioane de euro. În afară de Blue Air şi Wizz Air, mai sunt prezente la nivel local şi easyJet, Germanwings, Rya­nair. Despre aceasta din urmă au apărut informaţii în piaţă că intenţionează să-şi ­retragă activitatea din România, dar oficialii Ryanair nu le-au confirmat.

Ultimele Articole