Money.ro

PSD a încasat cotizații de 3,5 mil. RON în 2010. Vezi cine a contribuit

2010, cotizaţii, donatii, Organizatie, partid, PSD

Potrivit unei centralizări publicate vineri în Monitorul Oficial, PSD a încasat în 2010 din cotizaţii 3.584.858 lei. PSD mai raportează şi un cuantum al veniturilor din alte surse în valoare de 269.381 lei. Întrucât nu a raportat o sumă separată reprezentând donaţiile (cum au făcut cei de la PDL şi PNL) este de înţeles că donaţiile au fost incluse de pesedişti la capitolul alte surse. Astfel, pe 2010 rezultă că PSD a avut venituri totale de 3. 854.239 lei (aproape 950.000 euro), substanţial mai mici decât veniturile PDL (9.125.585 de lei) şi PNL (6.501.186 de lei).

La capitolul membri de partid care au plătit cotizaţii a căror valoare depăşeşte 10 salarii minime brute pe economie, figurează câteva persoane din Bucureşti sectorul 1. Astfel, Ioan Arnăutu, vicepreşedintele PSD sector 1, a cotizat cu 32.500 lei, Mariana Stan, secretar executiv al PSD sector 1, a cotizat 13.000 lei.

Cotizaţii substanţiale figurează şi în dreptul pesediştilor argeşeni, toţi apropiaţi ai şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Astfel, deputatul Mircea Drăghici a cotizat cu 17.000 lei, omul de afaceri (şi fost prefect) Marcel Proca cu 17.100 lei, senatorul Constantin Tămagă a cotizat 15.000 lei, iar deputatul Radu Vasilica, despre care presa a scris că este nepot prin alianţă a lui Constantin Nicolescu, a cotizat 13.800 lei.

Alţi membri de partid care au plătit cotizaţii a căror valoare depăşeşte 10 salarii minime brute pe economie sunt: şeful PSD Braşov, vicepreşedintele Constantin Niţă, cu 10.100 lei, preşedintele PSD, Brăila Gheorghe Bunea Stancu, cu 8000 lei, europarlamentarul Ioan Mircea Pascu cu 12.550 lei, fostul trezorier Aristide Roibu, actualmente membru UNPR, cu 7100 lei, fostul şef al AVAS, Mircea Ursache, cu 8000 lei.

Suma cotizaţiilor de peste 10 salarii minime brute este de 303.204 lei.

Pe de altă parte, suma adunată la partid de la persoane fizice care au făcut în 2010 donaţii mai mari de 10 salarii minime brute totalizează 261.004 lei. La acest capitol, stă bine din nou filiala PSD Bucureşti sectorul 1. Astfel, un anume Daniel Arnăutu a donat cea mai mare sumă dintre toţi colegii săi din PSD, 35.900 lei. Ioan Arnăutu, cel care figurează şi cu cea mai mare cotizaţie, (şi probabil rudă cu Daniel Arnăutu) a donat 35.200 lei. Tot din partea PSD sector 1 figurează cu donaţii mari Mario Constantin Cucoş cu 35.200 lei şi Ion Niţă cu 20.000 lei.

Donatori generoşi au fost şi doi tineri pesedişti. Astfel, Gianina Puşcaşu a donat 34.509 lei, iar Adrian Bădescu, 30.195 lei.

Donaţii importante au mai făcut şi Gheorghe Popescu, 34.000 lei (figurează ca donator din partea organizaţiei de Giurgiu),  primarul oraşului Buzău, Constantin Boşcodeală- 16.000 lei, deputatul Oana  Niculescu Mizil – 10.000 lei şi Dana Diana David – 10.000 lei.

Suma strânsă de la persoanele juridice (firme şi ONG-urilor) care au făcut donaţii mai mari de 10 salarii brute pe ţară ajunge la 128.500 lei. Cea mai mare donaţie a făcut-o o firmă din Năvodari, Argenta SRL, adică 40.000 lei. Romconstruct Invest tot din Năvodari a donat 20.000 lei, o sumă identică fiind donată de SC Aqua SRL Călăraşi. Fundaţia Aris Bucureşti, un ONG al fostului trezorier PSD, Aristide Roibu, care a donat şi în alţi ani sume substanţiale, a donat anul trecut 18.500 lei. SC Ro Alto Gradimento (Arad) a donat 10.000 lei,  SC Agro Gheordunescu (Mereni, Constanţa) tot 10.000 lei, alţi 10.000 fiind donaţi de Unigrains Trading (Constanţa).

Pentru Alianţa Politică PSD+PC un donator important a fost SC Iridex Group Import Export care figurează cu 48.100 lei.

De remarcat că preşedintele PSD, Victor Ponta, nu apare cu donaţii sau cotizaţii mai mari de cele 10 salarii minime brute. În aceeaşi situaţie se află şi secretarul general Liviu Dragnea. Din BPN, la capitolul cotizanţi şi donatori, cel mai generos este vicepreşedintele Constantin Niţă.

Ultimele Articole