„În cursul zilei de ieri (sâmbătă n.r.), la ora 11:00, în prima zi de campanie electorală, Guvernul a iniţiat un proces de restructurare a celui mai important sector din domeniul economic, care vizează strict domeniul securităţii şi siguranţei naţionale”, a declarat duminică preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PSD.
Iancu spune că restructurarea sectorului energetic nu poate fi iniţiată de un Guvern demis, în timpul campaniei electorale, în pragul iernii şi „pe uşa din spate”.
Preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor susţine că actualul Executiv are „suficiente probleme în administrarea sectorului energetic”. Potrivit lui Iancu, Hidrolectrica este obligată să cumpere energie la preţuri de trei ori mai mari (la 240 de lei MW h) din cauza rezervelor reduse de apă, ceea ce a dus la datorii ale companiei de peste 100 de milioane de lei, iar Electrocentrale Bucureşti trebuie să primească de la bugetul de stat o restanţă de 150 de milioane de lei, aferentă primelor trei trimestre ale anului în curs.
CNH Petroşani, Hidroelectrica, Electrocentrale Bucureşti, CTE Deva şi CET Paroşeni au aprobat sâmbătă, în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor (AGA), să fuzioneze în vedera înfiinţării „Energetica” – cea de-a doua mare companie din sectorul energetic. În plus, Hidroelectrica a aprobat şi divizarea companiei în două componente.
„Fiecare societate în parte a primit mandat de la ministrul Adriean Videanu să aprobe fuziunea societăţilor în vederea înfiinţării Electra şi Energetica (cele două mari companii energetice n.r.)”, a declarat duminică, pentru Agenţia NewsIn, directorul general al CNH, Constantin Jujan.
Producătorul de lignit SNLO a aprobat vineri în AGA fuziunea cu cei mai mari producători de electricitate din ţară, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexurile Energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova), în vederea formării „Electra”.