PSD-ul vrea sa crească lichiditatea la BVB

BVB, CNVM, lichiditate bvb, ps

Codrin Stefanescu a precizat că va fi organizată o masă rotundă la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai Asociaţiei Brokerilor, ai Asociaţiei investitorilor pe piaţa de capital, precum şi cei ai Bursei de Valori.

 

Potrivit unui comunicat de presă emis de PSD, forma finală a documentului va fi prezentat în şedinţa săptămânală a departamentelor, pentru ca mai apoi să fie înaintat primului-ministru Victor Ponta, ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, şi ministrului Finanţelor, Florin Georgescu.

 

„Un capitol distinct în acest document va prezenta o analiză privind situaţia reală a listării pe piaţa de capital a unor active la societăţi aflate în patrimoniul statului, conform angajamentelor asumate de România cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, rolul CNVM, precum şi motivele reale ale blocajului şi a lipsei de lichiditate de pe piaţă, din ultimii ani”, se arată în comunicat.

 

Codrin Ştefănescu susţine că între anii 2002 – 2004, bursa a înregistrat un salt semnificativ în dezvoltarea ei, în principal, datorită facilităţilor acordate investitorilor (impozit 0 pentru tranzacţiile bursiere, fapt ce a permis intrarea pe piaţa de capital atât a investitorilor autohtoni, cât şi a reprezentaţilor fondurile internaţionale de investiţii). Initiativa PSD-ului încearcă să găsească soluţii pentru revenirea ei la nivelul de lichiditate avut în acea perioadă, nivel datorat tocmai măsurilor luate pentru atragerea investiţiilor.

 

”De aceea, în aceste momente de volatilitate extremă a burselor internaţionale, o regândire a impozitării profitului, mai ales pentru acţiunile deţinute pe termen lung, ar fi stimulativă atât pentru atragerea micilor investitori, cât şi a fondurilor de investiţii străine, ceea ce ar duce, implicit, la ridicarea nivelului de lichiditate”, afirmă Ştefănescu.

Ultimele Articole