Bogdan Drăghici, şoferul care s-a sinucis intrând cu maşina care a luat foc în gardul Ambasadei Rusiei, avea 46 de ani şi tocmai fusese condamnat la 15 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat că și-a violat fiica. Gestul său a fost explicat de psihiatrul Gabriel Diaconu, care atrage atenţia că povestea acestuia nu are „a face nimic cu conflictul din Ucraina”.
Iată postarea integrală a lui Gabriel Diaconu:
Pentru că deja au început să mă sune mai mulți reporteri privind evenimentul din această dimineață din fața ambasadei Rusiei, în care un cetățean a intrat deliberat cu mașina în poarta clădirii, și apoi și-a dat foc, am să fac câteva precizări.
Persoana respectivă este Bogdan Drăghici.
Bogdan Drăghici este un prădător sexual, un violator de copii, o persoană care a fost acuzată, și deunăzi condamnată, pentru aceste infracțiuni, la 15 ani de închisoare.
Bogdan Drăghici este un om pe care l-am întâlnit, acum mulți ani, într-un studio de televiziune, într-o perioadă în care conducea un ONG numit T.A.T.A. care milita pentru ”drepturile taților”, respectiv care s-a luptat pentru ceea ce a sfârșit prin a se numi ”alienarea parentală”.
Așa cum spuneam unei colege jurnalist adineauri, rareori am întâlnit o pesoană cu un arc biografic atât de pervers. Iar Drăghici, fără doar și poate, este un lup în blană de oaie, care și-a meritat soarta. Ce-i drept, moartea lui este o ultimă declarație de dispreț față de justiție, dovadă că Drăghici trăia cu sentimentul impunității, și se considera deasupra brațului dreptății.
N-are a face nimic povestea acestui psihopat nici cu conflictul din Ucraina, nici cu lupta pentru libertate a ucrainenilor, iar numele lui n-ar trebui menționat în legătură cu ce trăiește acest popor în ultima vreme.
În fapt, în fantezia lui megalomaniacală, Drăghici se vedea un ”deschizător de drumuri”, câtă vreme în realitate – și el știa asta – nu era decât un pedofil complexat, un consumator de pornografie infantilă, un monstru. Dar un monstru căruia-i plăcea adulația, popularitatea, îi plăcea să fie relevant respectiv în centrul atenției.
Nu merită nicio atenție. Nu merită nici măcar compasiune pentru felul în care a murit.
Fiecare violator de copil ar trebui să-și întoarcă fața și să plângă, iar numele lui ar trebui șters din memoria colectivă. Pentru că una e să ai o boală psihică, oricare ar fi ea, alta e să victimizezi o altă ființă umană. Iar când acea ființă este copil, și nu are abilitatea de-a se apăra, este cu atât mai odios.
Psihiatria, psihologia nu trebuie vreodată să ofere alibi agresorilor. Da, putem explica multe comportamente deviante, și să găsim raționalul în irațional. Cum e și cazul Drăghici. Dar la niciun moment nu vom scoate din culpă, sau îi vom netezi biografia, unui criminal, sau prădător sexual – cum e cazul aici.
E unul din rarele momente când eu, altfel medic, ateu și de obicei înțelegător cu mare parte a umanității, îmi doresc să existe viață după moarte. Pentru că, măcar pe lumea cealaltă, într-un iad personal, acest individ ar primi ceea ce merită.
