În acest sens, Tribune Co. a confirmat, marţi, că a angajat specialiştii de la băncile Evercore Partners şi J.P. Morgan să analizeze interesul care există pentru divizia sa de publishing, care include titlurile The Los Angeles Times şi Chicago Tribune.
Vânzarea a opt dintre cele mai importante publicaţii ale sale, între care se numără şi The Baltimore Sun, era de aşteptat în condiţiile în care grupul de presă Tribune a declanşat în ultima parte a anului trecut procedura de insolvenţă, care se va întinde pe o perioadă de patru ani, potrivit estimărilor companiei.
„Există un mare interes pentru ziarele noastre, care nu a apărut în urma solicitărilor noastre”, au spus reprezentanţii companiei Tribune. „Am solicitat sprijinul unor experţi financiari pentru a ne ajuta să ne dăm seama dacă acest interes este credibil. Acest fapt ne va permite să luăm în calcul toate opţiunile (…)”, au spus aceştia.
Ştirea privind potenţiala vânzare a ziarelor din portofoliul Tribune vine după un alt anunţ, făcut în ultima săptămână, în domeniul publishingului. Astfel, grupul de presă american The New York Times a anunţat, săptămâna trecută, că a angajat la rândul său banca Evercore, având în plan vânzarea publicaţiei The Boston Globe, precum şi o serie de alte active.
Acest fapt înseamnă că trei (The Los Angeles Times, Chicago Tribune şi The Boston Globe, n.r.) dintre cele mai importante 25 de ziare americane ar putea fi vândute în perioada următoare.
Potrivit Reuters, noul director executiv al Tribune, Peter Ligouri, şi unii dintre noii şefi ai companiei au mai degrabă o experienţă în domeniul audiovizual, decât în zona de publishing, fapt care ar putea sugera că grupul de presă plănuieşte să se concentreze pe dezvoltarea celor 23 de staţii de televiziune şi a reţelei de cablu, WGN America, pe care le deţine.
Totodată, solicitarea sprijinului băncilor Evercore and J.P. Morgan ar putea duce la o estimare a potenţialilor ofertanţi, mai ales în cazul ziarului Los Angeles Times. În trecut, de preluarea cotidianului Los Angeles Times s-au arătat interesaţi David Geffen, un cunoscut om de afaceri american, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul divertismentului, miliardarul filantrop Eli Broad şi magnatul Ron Burkle, care deţine lanţuri de supermarketuri în SUA.
Alte nume notabile ar putea fi magnaţii Warren Buffett şi Rupert Murdoch (proprietarul imperiului News Corp.), care au explorat la rândul lor posibilitatea preluării unora dintre publicaţiile grupului Tribune.
La rândul său, Aaron Kushner, proprietarul cotidianului american Orange County Register, a declarat în luna decembrie că este pregătit „să se uite cu atenţie” la publicaţiile din portofoliul Tribune.
Publicaţiile deţinute de Tribune sunt profitabile şi au o valoare estimată la 623 de milioane de dolari, potrivit unui raport elaborat de compania de consultanţă financiară Lazard. Totodată, operaţiunile în domeniul televiziunii deţinute de Tribune au o valoare estimată la 2,85 miliarde de dolari. Valoarea totală a grupului de media Tribune, care deţine şi 30% din reţeaua Food Network, se ridică la 7 milioane de dolari.
Sectorul publishingului este „în fierbere” de mai multe luni, unele publicaţii schimbându-şi deja proprietarii. Aceste aspecte vin în contextul în care cititorii încep să prefere din ce în ce mai mult să consume ştiri în format digital, în defavoarea ziarelor tipărite, şi pe fondul scăderii veniturilor din publicitate ale publicaţiilor pe hârtie.
The Philadelphia Inquirer şi Daily News au fost vândute pentru aproximativ 55 de milioane de dolari, anul trecut, unui grup condus de omul de afaceri George Norcross III, un apropiat al Partidului Democrat, şi de Lewis Katz, fostul proprietar al echipei de baschet New Jersey Nets.
La rândul său, magnatul Warren Buffett îşi construieşte un imperiu din publicaţii de interes local şi regional. În acest sens, Buffett a achiziţionat recent Tulsa World, cel mai important cotidian din oraşul Tulsa (Oklahoma) şi din nordul şi estul statului american Oklahoma.