“Un studiu realizat de PwC anul trecut a arătat că principalele provocări cărora trebuie să le facă faţă mediul de afaceri din punctul de vedere al impozitării indirecte sunt legate în principal de complexitatea reglementărilor, costul raportărilor, precum şi instabilitatea cadrului legislativ.
Începând cu anul viitor, companiile vor trebui să fie pregătite să răspundă noilor reguli privind impozitarea serviciilor intracomunitare”, a declarat Anghel. Potrivit acestuia, “anticipând problemele practice pe care aceste schimbări complexe le vor genera companiilor, PwC România a dezvoltat o soluţie automatizată în domeniul TVA, care să uşureze şi să accelereze procesul de consultare a noilor reguli, şi să ofere un grad sporit de confort cu privire la corectitudinea soluţiei identificate”. În ceea ce priveşte rambursările de TVA, potrivit lui Daniel Anghel, acum un an, situaţia era dramatică, pentru că multe companii au fost la un pas de faliment din lipsă de lichidităţi, iar statul întârzia plăţile.
Referitor la posibila majorare a TVA, potrivit lui Daniel Anghel, o astfel de măsură ar restrânge şi mai mult consumul şi ar împovăra şi mai mult companiile. “Este de preferat să se menţină cota de TVA şi să punem accent pe prevenire şi conformare fiscală voluntară”, a adăugat acesta. Pe de altă parte, specialistul PwC spune că este de aşteptat ca mărirea accizelor, începând cu 1 ianuarie 2010, să se reflecte şi în preţurile de vânzare ale produselor accizabile.
“Nu există însă o proporţionalitate directă între procentul de creştere a nivelului accizelor şi procentul de creştere a preţurilor de vânzare, între cele două existând doar o legătură directă de cauzalitate”, a spus Anghel.