Fondul Monetar Internaţional urmăreşte cu atenţie ce reforme adoptă ţările din Europa centrală, spune directorul pe pieţe emergente al UniCredit CAIB, Roger Monson. Pe de altă parte, el avertizează că flexibilitatea şi indulgenţa Fondului nu vor dura la nesfârşit.
„Anul viitor, la început sau pe la jumătatea lui, FMI-ul va începe să preseze guvernele să aibă poziţii mai strice şi mai prudente pentru a-şi regla deficitele, care anul acesta au fost necesare pentru a umple golul lăsat de sectorul privat” a afirmat Monson.
În opinia analistului UniCredit, o scădere de câteva procente pe pieţele de capital europene, inclusiv pe cea românească, nu ar trebui să fie interpretată negativ.
„Când ai avut un raliu atât de susţinut cum am avut de la începutul lui martie, nu ar fi deloc surprinzător să avem o perioadă de o săptămână, două sau mai lungă de consolidare şi corecţii. Şi dacă sunt veşti mixte, aceasta ar fi o scuză bună pentru a realiza nişte profituri, lucru care nu ar putea fi adevărat nu numai în România” a mai precizat directorul pe pieţe emergente al UniCredit CAIB.
Şi la Bursa de Valori Bucureşti, câştigurile au fost importante. De exemplu, indicele BET a crescut de mai mult de două ori faţă de minimul atins la începutul acestui an.
Acesta a mai explicat ca pentru a stimula investitiile importante este foarte importanta imaginea economiei pentru ca aceasta poate influenta increderea populatiei.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel