Cu Sebastian Vlădescu nu am vorbit de când a fost desemnat. Dar, pe baza interviurilor realizate la primul său mandat și după, vă pot spune ce mi-a declarat și cum vede domnia sa economia. Din păcate, istoria a arătat că, atât timp cât a fost ministru plin, a aplicat și raţionamente greșite. Când a fost trimis de Vosganian și Tăriceanu în plan secund, ca secretar de stat, atitudinea domniei sale s-a mai schimbat. Dar nu cu mult. La majorarea pensiilor din 2007, când domnul Vlădescu era secretar de stat, l-a contrazis pe șeful lui, pe Vosganian. Nesustanabilă pe terme lung și ar conduce la cheltuieli de peste două miliarde de euro. A avut dreptate. Doar că nu trebuie să fii Einstein ori Stiglitz ca să îţi dai seama. Trebuie să fii doar iraţional și iresponsabil din punct de vedere economic să o propui. Să verificăm însă viziunea domnului Vlădescu, având încrederea că va rămâne aceeași personă deschisă la critici.
Lui Sebastian Vlădescu i s-a reproșat că utilizează prea puţin cifrele. Ianuarie 2006. Domnul Vlădescu era prieten cu domnul Tăriceanu, care îl și desemnase ministru. L-am intervievat: “R.S.: Sunteţi acţionar la PVB Euroconsulting. PVB vine de la Popescu-Tăriceanu, Vlădescu, Boureanu? S.V: Da. R.S: PVB a acordat consultanţă Philip Morris? S.V.: Da. R.S.: Philip Morris ar fi fost principalul avantajat de introducerea preţului minim la ţigări? S.V: Nu. R.S: Cine ar fi fost avantajat? Cât ar fi câștigat bugetul? S.V: Cel mai avantajat ar fi fost contribuabilul român, care ar fi avut cheltuieli mai mici pe partea de sănătate. A considera că în România o astfel de măsură are o direcţie strict fiscală este o deviaţie. R.S: Cât ar fi adus la buget o astfel de măsură? S.V.: Este irelevant”. Între timp, s-a cam rupt prietenia cu domnul Tăriceanu, pe care l-a contrazis în CSAT, în favoarea lui Traian Băsescu, atunci când Călin a vrut retragerea trupelor. Domnul Vlădescu nu mai este prieten nici cu domnul Boureanu. Cred că nici cu Philip Morris, de când a plecat domnul Imre de acolo.
Iunie 2006. Sebastian Vlădescu: “Am impresia că accizele se calculează la un curs din luna octombrie”. Mi s-a părut șocant atunci ca ministrul de Finanţe să aibă doar impresii legate de cursul de care depinde încasarea unei taxe atât de importante. Domnul Vlădescu a fost și împotriva microîntreprinderilor, despre care spunea în 2006 că ne-o cere, începând cu 2007, Uniunea Europeană. Domnul Vlădescu le-a dublat impozitul de la 1,5% din cifra de afaceri până la 3%. În fapt, Uniunea Europeană nu ne-a cerut nimic de genul ăsta. Suntem în decembrie 2009 și microîntreprinderile încă există. Ce s-a întâmplat în 2006 prin dublarea impozitului faţă de 2005? Exact ceea ce nu credea domnul Vlădescu: încasările din veniturile microîntreprinderilor, așa cum a arătat rectificarea din primăvara lui 2006, au scăzut cu 50 milioane de euro. Un efect pervers.
Ianuarie 2007: taxa auto de primă înmatriculare. Pe lângă faptul că a fost o măsură prociclică, adică din aceea care nu trebuie aplicată atunci când o piaţă este în plină exapansiune, încălca și libera circulaţie a mărfurilor. O măsură cu dedicaţie pentru importatori. A scumpit autoturismele vechi prin bariere tarifare și a ridicat bariera importatorilor. Piaţă neconcurenţială cu efect și de adâncire a dezechilibrului extern. De altfel, în martie 2007, Uniunea Europeană declanșa procedura de constatare a încălcării aquis-ului comunitar din cauza taxei. A fost nevoie de doi ani, timp în care importatorii au huzurit, pentru ca, în septembrie 2008, Comisia să agreeze o cu totul altă formă a taxei. Cea de poluare. Statul dădea banii înapoi, dar avantajul importatorilor rămânea. Tot cu dedicaţie pentru importatori a fost și Programul Rabla, în vigoare tot din 2007. Într-o piaţă supraîncălzită, tu pui gaz peste foc. Realitatea a arătat că astfel de măsuri se introduc în perioade de profundă criză (SUA, Franţa, Germania – anul 2009), pentru relansarea unor sectoare economice, unor industrii. Noi l-am introdus când nevoie de acest program aveau doar importatorii, nu și economia naţională, în ansamblu.
Decembrie 2008. Analizam împreună cu domnul Sebastian Vlădescu perspectivele economice ale lui 2009. Domnia sa susţinea că vom avea, indubitabil, creștere economică. Eu susţineam contrariul. L‑am întrebat care vor fi motoarele creșterii pe domnul Vlădescu. Am obţinut doar răspunsuri irelevante, și, insistând, l-am enervat pe domnul Vlădescu. Care mi-a dat atunci răspunsul final: “Bine, în cazul ăsta nu va crește economia în 2009 pentru că nu vrea domnul Soviani”. 2009 se încheie cu scădere de -7%. Și nu pentru că am vrut eu. Ci pentru că orice analiză raţională indică schimbarea sensului economiei.
Toamna aceasta. Emisiunea The Money Show: “România ar trebui să aibă deficit bugetar de peste 10%. Ar trebui să ofere garanţii guvernamentale de multe miliarde de euro, pentru că are un grad redus al datoriei publice”. Acum, domnul Vlădescu va trebui să ducă deficitul bugetar dinspre 8% spre 5,9%. Și cum garanţiile guvernamentale se cuantifică la deficit și trebuie agreate cu FMI, am senzaţia că susţinerile domnului Vlădescu sunt în contradicţie cu acordul semnat cu FMI, despre care toată lumea spune (și aici domnul Vlădescu a fost printre primii 20 care au spus că e nevoie de acord, deși dânsul a rupt acordul care limita dezmăţul și iraţionalitatea, în anul 2007) că ar fi fost dezastru fără el. Cam asta mi-a spus mie domnul Vlădescu de-a lungul timpului. Sunt tare curios ce va zice, de acum, ca ministru. Aș putea încheia optimist spunând că după actualul ministru de Finanţe oricine poate fi mai bun. Dar nu spun. Că m-am fript când am spus asta la încheierea mandatului domnului Vosganian și când a venit un ministru la fel de “bun” ca dânsul.
> Radu Soviani este redactor-şef al Business Standard. De asemenea, este realizator, editor şi prezentator la The Money Channel. Este doctorand în Monedă la ASE Bucureşti.
