Asta scriam în articolul publicat în 9 decembrie 2009, în revista Money Expres, cu titlul „Ajustarea teribilă şi teribilul Boc”. Întreg articolul îl găsiţi aici. Articolul era o replică la bazaconia de atunci a lui Emil Boc, care spunea că „am depăşit nivelul crizei economice şi pregătim relansarea economică din anul 2010. Am reuşit cu greu să oprim declinul economic”. Realitatea a arătat că şi acea afirmaţie a fost în fapt o miniciună. Declinul economic nu numai că nu a fost oprit, dar a fost accentuat. 31 decembrie 2010 a consemnat încheierea celui de-al zecelea trimestru de recesiune.
Recitind articolul scris în decembrie 2009, am avut o tresărire. În fapt, ceea ce spuneam atunci, s-a întâmplat în iulie 2010, când, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% a reprezentat în fapt reducerea cu „trei luni de plată a angajaţilor la stat”. În decembrie spuneam însă că o astfel de măsură ar putea fi luată drept contrapartidă a majorării de venituri prin taxe. În fapt, cei care „opriseră” declinul economic au adus economia într-o stare atât de disperată, încât au oferit un trimestru de muncă forţată pentru bugetari, au majorat TVA, au tăiat indemnizaţiile gravidelor şi mamelor, au extins CAS pentru pensii, au supraimpozitat prin inflaţie. Adică, autosuficienţa indusă prin miniciuni de genul „am oprit declinul economic”, a condus la măsuri mai dramatice.
Pentru început, două calcule: fiecare zi calandaristică din anul 2010 a adus deficit de 21,5 milioane de EURO, adică venituri mai mici decât cheltuielile zilnice cu 21,5 milioane de Euro. Urât.
Al doilea calcul: în fiecare zi din anul 2010, România a plătit dobânzi de 4,7 milioane de Euro pe zi. Iarasi urât.
Citește mai departe comentariul lui Radu Soviani pe Standard.ro
