Money.ro

Rădulescu: România nu este de acord cu plafonarea suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii

adrian radulescu, agricultura, subventii

‘Nu suntem de acord cu plafonarea suprafeţelor pentru care se acordă subvenţii. Este foarte important acest sprijin pe care agricultorii români îl primesc de la Uniunea Europeană, pentru că am pornit foarte de jos şi avem mult de lucru până când vom ajunge la nivelul agriculturii pe care o practică Germania’, a spus Rădulescu.

 

Acesta a subliniat că este foarte greu să lucrezi cu unităţi de măsură diferite pe o piaţă comună, în condiţiile în care, în România, abia după şase ani s-a ajuns la un sprijin de 130 de euro pe hectar.

‘Decalajul este foarte mare iar pentru echilibrare şi pentru a permite dezvoltarea agricultorilor români trebuie să ne gândim pentru 2014 – 2020 la egalizarea sau, dacă nu, măcar la micşorarea diferenţei care este extraordinar de mare în ceea ce priveşte sprijinul pe care-l primesc agricultorii din ţările vechii Europe faţă de agricultorii români şi cei care au intrat în Uniunea Europeană după 1990’, a explicat Adrian Rădulescu.

 

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru alimentaţie, agricultură şi protecţia consumatorului din Bundestag-ul german, Hans-Michael Goldman, a dat asigurări că Germania doreşte o egalizare a plăţilor, şi nu o plafonare a acestora, pentru că este conştientă de aceste diferenţe profunde existente între plăţile directe acordate agricultorilor români şi cele acordate agricultorilor germani, pe care le consideră mult prea mari.

 

‘Noi ne dorim o egalizare a plăţilor, pentru că suntem conştienţi de aceste diferenţe profund existente între plăţile directe acordate agricultorilor români şi cele acordate agricultorilor germani pe care şi noi le considerăm ca fiind mult prea înalte. Nu ne dorim în niciun caz o plafonare a acestor plăţi’, a arătat Goldmann.

 

De asemenea, Germania doreşte să intervină asupra egalizării suprafeţelor, în condiţiile în care situaţiile la nivel naţional diferă de la ţară la ţară.

‘ Încercăm să ne implicăm pentru a obţine sume considerabile pentru perioada 2014 – 2020 şi sunt încrezător că vom avea succes. Pe de altă parte, noi dorim să intervenim asupra egalizării suprafeţelor în condiţiile în care situaţiile la nivel naţional diferă de la ţară la ţară. Ne dorim, pe de o parte, un Pilon I foarte puternic în politica agrară comună, la fel ca şi un Pilon II foarte puternic, cu o separare netă între cele două piloane’, a afirmat Hans-Michael Goldman.

Ultimele Articole