Mihai Voican

RAFILA apără masca! ”În acest moment ar putea fi chiar mai eficientă decât vaccinarea”

alexandru rafila, home1, masca, vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, în acest moment, masca de protecţie ar putea fi chiar mai eficientă decât vaccinarea, având în vedere răspândirea largă pe care o are virusul în acest al cincilea val al pandemiei. Rafila afirmă că va continua să poarte mască de protecţie şi în spaţii deschise aglomerate, pentru a se proteja, transmite News.ro.

Alexandru Rafila a declarat, marţi seară, la Antena 3, că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată cu privire la purtarea măştii în spaţii deschise.

”Nu pot să spun cum este situaţia din punct de vedere juridic, dar, în mod evident, în momentul în care o Ordonanţă este declarată neconstituţională de către Curte, decizia trebuie respectă. Mai există o prevedere legală într-o lege care se referă la utilizarea măştii de protecţie în interior care rămâne valabilă. În ceea ce priveşte utilizarea măştii în spaţiile libere, într-adevăr, odată cu publicarea hotărârii CCR utilizarea în spaţiul exterior nu mai este obligatorie”, a declarat Alexandru Rafila.

Rafila a explicat că masca are rolul de protecţie, mai ales că la noi există o transmitere comunitară a virusului.

”Utilizarea măştii are un scop de protecţie într-o perioadă când există transmisibilitate intensă a virusului. Eu personal, ca medic şi ca om, recomand utilizarea măştii, cel puţin atunci când discutăm de aglomeraţie, în mijloacele de transport, sau acolo unde un număr mare de persoane stau într-un spaţiu limitat, chiar dacă este în exterior, pentru că noi avem transmitere comunitară (…) din punct de vedere raţional, dacă discuţi de o măsură de protecţie care limitează transmiterea şi se dovedeşte că masca este mai eficientă, poate, în acest moment chiar decât vaccinarea în limitarea transmiterii infecţiei, nu cred că ar trebui să constituie un impediment pentru cineva să utilizeze masca. Nu o folosim neapărat că avem o depoziţie legală, ci mai degrabă pentru că avem responsabilitate pentru sănătatea proprie şi pentru cei cu care intrăm în contact. Mi se pare de bun simţ”, a afirmat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a declarat că personal va purta masca de protecţie, dacă se află într-un spaţiu deschis aglomerat.

”Eu personal vă spun cum o să fac eu. Fiecare o să facă cum crede, după ce acest act normativ va fi abrogat. Eu atunci când sunt la risc să mă îmbolnăvesc, o să port mască, acolo unde e aglomeraţie în spaţiu deschis. Nu are importanţă dacă e sau nu un act normativ în vigoare. Fac lucrul acesta pentru că aşa consider eu că este corect”, a mai precizat Rafila.

Ultimele Articole