Sorin Simon

Raiffeisen a revizuit în urcare estimarea de creştere economică a României pentru 2011, la 2,5%

PIB Romania, pib romania 2011, prognoză, Raiffeisen

„Cu o cifră substanţial mai bună decât aşteptările pentru trimestrul al treilea, creşterea ceonomică din 2011 ar trebui, în ansamblu, să fie cu mult peste prognoza noastră de 1,5%, chiar şi în cazul unei cifre slabe în trimestrul al patrulea. Produsul Intern Brut (PIB) real a crescut deja cu 2,7% în primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, credem că PIB-ul ar putea creşte cu 2,5% în 2011”, potrivit raportului Raiffeisen.

Analiştii Raiffeisen susţin că, anul viitor, agricultura ar putea avea o contribuţie negativă.

„Contribuţia însemnată a agriculturii la creşterea PIB în 2011, posibil de până la un punct procentual, implică  riscul unei contribuţii negative în 2012 din cauza efectului de bază”, se mai spune în raport.

De asemenea, ca urmare a încetinirii activităţii pe peţele externe, exportul ar putea avea o contribuţie scăzută în 2012 la PIB. Totodată, analiştii Raiffeisen precizează că anul viitor am putea înregistra o creştere economică mai mică de 1,8%.
Produsul intern brut (PIB) al României a crescut în cel de-al treilea trimestru al acestui an cu 1,9% faţă de trimestrul anterior, în date ajustate sezonier, în timp ce faţă de aceeaşi perioadă din 2010, avansul a fost de 4,4%, în serie brută, potrivit primelor estimări ale INS.

Preşedintele Băsescu a declarat luni că, pentru trimestrul III, creşterea economică va fi de 4.4% şi că speră pentru ultimul trimestru la o creştere de minim 2,5%, ce ar permite ca România să aibă pe tot anul o creştere de peste 2%.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara săptămâna trecută, la finalul vizitei în România, că, în acest an, creşterea economică va fi de 1,5%, însă, pentru 2012, perspectivele s-au înrăutăţit, avansul economic urmâmd să se situeze între 1,8-2,3%.

Totodată, Comisia Europeană a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României pentru 2012, la 2,1%, faţă de estimarea din primăvară, de 3,7%, potrivit prognozei de toamnă. Pentru 2011, estimarea CE privind creşterea economică este şi ea revizuită, însă în creştere, de la 1,5% la 1,7%.

Ultimele Articole