Flexicredit Integral este un produs de refinanţare garantat cu ipotecă, iar oferta se adresează clienţilor care îşi aduc creditele pe care le au la alte bănci sau comasează împrumuturi de la Raiffeisen Bank alături de cele de la alte bănci. Promoţia este valabilă până pe 10 mai.
“Prin această ofertă putem acorda credite mai ieftine decât acelea pe care oamenii le au deja. Refinanţarea cu Flexicredit Integral înseamnă o simplificare, dar şi o reducere, a ratelor lunare şi, în cele din urma, a costurilor totale ale creditului. În plus, clienţii fideli beneficiaza de dobânzi mai mici, aşa cum i-am obişnuit”, a declarat Radu Topliceanu, director executiv, Aria Clienţi Persoane Fizice.
Valoarea creditului de refinanţare este cuprinsă între 5.000 şi 150.000 de euro (sau echivalentul în lei), pe o perioada între 6 luni şi 25 de ani. Clienţii au şi posibilitatea de a amâna plata ratelor pentru trei luni, succesive sau nu, oricând pe perioada de creditare.
Dobânda pentru creditul în euro este de 7,75% (Euribor 3M + 6,5 pp), iar pentru cel în lei este de 11,74% (Robor 3M + 4,75 pp). Cei care îşi încasează salariile la Raiffeisen beneficiază de marje mai mici: 5,9 pp pentru euro şi 4,5 pp pentru lei.
Cei de la Raiffeisen dau şi un exemplu: un credit de 10.000 euro, acordat pe 6 ani cu o dobândă de 20%, poate fi refinanţat cu un credit Flexicredit Integral pe 25 de ani cu o dobândă de 7,15%. În felul acesta, rata lunară scade de peste 3 ori, de la 240 Euro la 72 Euro.