Raiffeisen International a afişat un profit la nouă luni în cădere cu 82%, afectat de provizioane

afisari, cadere, Europa Centrala si de Est, noua luni, profit, provizioane, Raiffeisen International, raport, ROE, scădere

În primele nouă luni din 2008, grupul obţinuse un profit net consolidat de 861 milioane euro.

Pentru al treilea trimestru din acest an, Raiffeisen International a raportat un profit net de 78 milioane euro, cel mai bun din acest an, dar în scădere puternică faţă de cel înregistrat în al treilea trimestru din 2008, de 296 milioane euro.

Profitul dupa impozitare a însumat 216 milioane euro în primele nouă luni, în scădere cu 77,7%.

"În ciuda recentelor semnale pozitive, condiţiile de ansamblu pentru Europa Centrală şi de Est continuă să poarte amprenta crizei financiare globale. Influenţa continuă a acesteia se reflectă şi în rezultatele noastre pentru primele trei trimestre ale acestui an. Totusi, combinatia dintre măsurile eficiente de reducere a costurilor şi creşterea mai lentă a provizioanelor a avut un impact pozitiv asupra evoluţiei rezultatelor noastre, mai ales în trimestrul al treilea", a declarat preşedintele Raiffeisen International, Herbert Stepic.

Provizioanele pentru pierderi din deprecierea creditelor au crescut cu 273% în primele nouă luni, la 1,365 miliarde euro. Totuşi, provizioanele din trimestrul al treilea au scăzut cu 24,2% faţă de trimestrul precedent, la 397 milioane euro.

În ceea ce priveşte indicatorii de eficienţă, raportul cost/venit s-a îmbunătăţit cu 3,5 puncte procentuale, coborând la 51,1% după primele nouă luni din acest an, iar rentabilitatea capitalului propriu (ROE) înainte de impozitare a scăzut cu 19,3 puncte procentuale, la 6,1%.

Valoarea activelor băncii a ajuns la finalul lui septembrie la 77,5 miliarde euro, faţă de 77,9 miliarde euro la jumătatea anului, marcând o scădere cu 9,2% faţă de finalul anului trecut.

Raiffeisen International, al doilea creditor din Europa Centrală şi de Est, după Unicredit, şi-a redus numarul de unitaţi cu 23 faţă de 30 septembrie 2008, până la 3.145. Banca şiş-a restrâns semnificativ reţeaua în Ucraina, cu 103 unităţi , şi în Rusia, cu 24.

În schimb, grupul şi-a extins reţeaua în România cu 29 de unităţi, precum şi în Croaţia (14), Serbia (13) şi Bulgaria (10).

Raiffeisen International operează pe 17 pieţe din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, prin bănci subsidiare, companii de leasing şi alţi furnizori de servicii financiare. Grupul are circa 59.000 de angajaţi şi aproximativ 15 milioane de clienţi.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole