Raiffeisen reaminteşte că leul s-a menţinut stabilit, chiar dacă mediul politic agitat a crescut aversiunea la risc a investitorilor. Analiştii băncii se aşteaptă ca în martie cursul de schimb să fie de 4,30 lei/euro, urmând apoi aprecieri uşoare trimestriale, până la 4,25 lei/euro în iunie şi 4,20 lei/euro în septembrie.
„Estimarea noastră actuală privind evoluţia cursului de schimb ia în calcul că incertitudinea politică s-ar putea menţine până la finalul acestui an, când un nou guvern ar urma să fie stabilit. Dacă noul guvern va fi stabilit mai rapid, leul s-ar putea întări mai mult decât proiecţiile noastre. Dacă PD-L eşuează în trecerea prin Parlament a unui nou guvern, atunci leul ar putea să se deprecieze pe termen scurt”, susţine analiştii băncii.
Pe 11 decembrie, ING anunţa că se aşteaptă la un curs de schimb de 4,40 lei/euro la jumătatea lui 2010, iar aprecierea monedei naţionale ar urma să continue până la 4,25 lei/euro la finalul anului viitor.
Menţinere a dobânzii cheie la şedinţa BNR din 5 ianuarie
Analiştii băncii austriece mai estimează că Banca Naţională a României (BNR) ar putea menţine dobânda cheie la nivelul actual în cadrul următoarei şedinţe de politică monetară din 5 ianuarie.
„În scenariul nostru de bază, ne aşteptăm ca BNR să menţină neschimbată rata de politică monetară în cadrul reuniunii de la începutul lui ianuarie 2010. Cel mai probabil, presiunea asupra inflaţiei provenind de la accize şi incertitudinea politică vor fi factorii cheie pentru menţinerea dobânzii”, au explicat analiştii Raiffeisen.
Aceştia nu exclud, însă, ca şansele unei diminuări a ratei de politică monetară să crească în contextul în care situaţia politică s-ar normaliza rapid, iar un guvern ar fi stabilit repede.
În noiembrie, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis să menţină dobânda de politică monetară la 8%.
Următoarele tranşe de la FMI şi CE, nu mai devreme de februarie
Analiştii Raiffeisen Bank consideră că următoarele tranşe de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) ar putea ajunge în România cel mai devreme în a doua jumătate din februarie sau în martie, potrivit unui raport publicat marţi de bancă.
„Incertitudinea politică de durată a crescut şansele unei întârzieri în primirea tranşelor de la FMI şi CE. Pe măsură ce timpul trece, devine tot mai evident că următorii bani de la FMI şi CE ar urma să vină, cel mai devreme, în a doua jumătate a lunii februarie sau în martie”, au precizat analiştii Raiffeisen, care se aşteaptă ca nevoile de finanţare ale guvernului să rămână ridicate la începutul lui 2010.
Premierul în exerciţiu Emil Boc declara luni că sunt şanse mari ca România să primească cea de-a treia tranşă de la FMI în luna ianuarie, sau chiar tranşele trei şi patru, după ce o echipă în format restrâns a FMI a sosit luni în România pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor pe tema bugetului de stat pe 2010 şi pentru a pregăti o misiune completă de evaluare a Fondului, care ar putea sosi la Bucureşti în ianuarie, după formarea Guvernului.