„Sberbank va căuta, probabil, noi ţinte de achiziţii în afara ţărilor unde are deja operaţiuni. Banca a arătat un interes explicit pentru pieţe precum Polonia, România sau Turcia. Totuşi, considerăm că Sberbank îşi va creşte prezenţa gradual în următorii ani, din cauza bazei limitate de depozite în euro şi a dimensiunii reduse a reţelei Volksbank International”, se arată în raportul Raiffeisen.
Potrivit analiştilor Raiffeisen, Sberbank ar putea deveni pe termen lung un competitor puternic pentru băncile active în prezent în regiune. În septembrie 2011, Sberbank a anunţat semnarea unui acord cu acţionarii Volksbank International pentru preluarea a 100% din Volksbank International. Volksbank România nu a făcut obiectul tranzacţiei.