Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat luni că, din cauza nerespectării angajamentelor, statul român are de plătit datorii „de ordinul zecilor de milioane de euro” către mari firme de producţie din străinătate care au venit să filmeze în România.
Potrivit Agerpres, Raluca Turcan a participat luni la deschiderea conferinţei „Drepturile creatorilor în domeniul audiovizual”, organizată de Ministerul Culturii, Oficiul de Film şi Investiţii Culturale şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în parteneriat cu Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, cu prilejul Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale.
„Programul cash rebate este o schemă de sprijin financiar pentru ca mari investiţii cinematografice să se deruleze în România, valorificând potenţialul românesc natural sau profesional. Este o schemă de sprijin pe care toate ţările din Europa, cu excepţia Belarusului, o au şi care a existat şi în România, însă nu a fost aplicată niciodată. Consecinţa a fost că mari firme de producţie din străinătate au venit să filmeze în România. Statul român nu şi-a respectat angajamentele, au dat statul român în judecată, au câştigat în instanţă, avem de plătit datorii şi companii mari care se simt atrase de potenţialul uriaş al României sunt în expectativă, dacă să vină să filmeze în România. Datoriile sunt de ordinul zecilor de milioane de euro”, a spus Raluca Turcan, după deschiderea evenimentului.