Florian Gheorghe

Ramona Olaru sexy între găini și rațe! Înainte să devină vedetă de televiziune, blondina a făcut pictoriale la țară

modelling, pictorial sexy

Pe când era manechin, înainte ca formele sale să devină  ”discutate” la nivel național, tânăra originară dintr-o comună din Călărași  ajunsă asistenta lui Răzvan și Dani (Antena 1, ”Neața”), Ramona a realizat un pictorial în bătătura gospodăriei unde a copilărit. A pozat în sexy desuuri într-un peisaj rural, cu găini, cocoși, rate, cotețul câinelui. Un tribut nonconformist adus de bondina care a devenit cunoscută în showbiz-ul autohton locului unde de unde a plecat, satul ”Tudor Vladimirescu” .

Dan Bittman, Cornel Ilie, Ștefan Bănică Jr. și Tavi Colen au proprietăți de milioane de euro

”Muncesc de la 12 ani. Eram picol la un restaurant, la mine în Călăraşi, adică ajutăm un ospătar să îşi facă treaba. Mergeam în vacanţele de vară de cele mai multe ori, atunci aveam liber aproape trei luni. Părinţii mei au fost de acord, pentru că nu aveau posibilităţi, astfel încât să mă oprească şi să-mi spună îţi dăm noi bani. Primii bani din modelling cred că i-am făcut târziu, pe la 19 -20 de ani, mai exact când m-am mutat în Bucureşti. Dacă se mai iveşte o ocazie să mai fac vreo prezentare, sunt acolo tot timpul. E cea mai mare iubire a mea”, povestea colega de platou a lui Răzvan și Dani într-un interviu.

Ramonei nu îi este rușine de faptul  că crescut la țară, loc unde mâncarea curată i-a modelat formee, și a avut o copilărie fericită acolo.

Ele sunt vedetele noastre cu puteri paranormale! Oreste ori Mihai Onilă cred și practică terapii prin bioenergie