În ultimul an, relevă cercetarea efectuată, România a pierdut zece poziţii în topul atractivităţii economiilor pentru investitori, ajungând pe locul 55 din 183 de economii analizate. Mult mai atractive pentru investitori se dovedesc state precum Bulgaria (44), Azerbaidjan (38) sau Botswana (45). Chiar dacă a coborât zece poziţii, România este totuşi înaintea unor state precum Spania (62), Luxemburg (64), Polonia (72), Cehia (74). Singapore rămâne ţara în care poţi face afaceri cel mai uşor, în timp ce pe ultima poziţie a clasamentului rămâne Republica Centrafricană. Uşurinţa de a face afaceri într-o ţară a fost analizată din perspectiva a zece criterii, dintre care cele mai importante sunt începerea unei afaceri, primirea unei autorizaţii de construcţie, angajarea lucrătorilor, înregistrarea proprietăţii, obţinerea de credite, protecţia investitorilor, plata taxelor, comerţul exterior, măsuri de respectare a contractelor şi încheierea unei afaceri.
Astfel, o companie mică sau medie din România trebuie să facă 113 plăţi pe an pentru taxele pe care le are de achitat statului, nivel maxim al plăţilor de efectuat în interiorul Uniunii Europene. În Suedia, o companie trebuie să facă doar două plăţi pe an, în acelaşi scop.
Mai exact, pentru a achita taxele, firmele româneşti folosesc 202 ore pe an (adică opt zile lucrătoare), faţă de 59 de ore pe an, în Luxemburg. Nici polonezii, ungurii sau bulgarii nu stau mai bine la acest capitol. În Polonia, investitorii sunt nevoiţi să consume 16 zile pe an pentru a efectua cele 40 de plăţi obligatorii, în Ungaria, timpul mediu alocat este de 13 zile pentru 14 plăţi, în timp ce la bulgari se cheltuie 616 ore pe an pentru acelaşi lucru. În România, taxele totale se ridică la 44,6% din profit, comparativ cu 20,9% din profit în Luxemburg sau cu 68,4% din profit în Italia.
Potrivit raportului Băncii Mondiale, o afacere poate fi demarată în România în zece zile, la fel ca în Olanda şi Italia. Mai mult, la noi, costurile pentru începerea unei afaceri se cifrează la 2,9% din venitul naţional pe locuitor. Danemarca şi Slovenia au cele mai mici costuri pentru deschiderea unei afaceri (0%), în schimb, polonezii şi italienii trebuie să plătească, în acelaşi scop, 17,9% din venitul naţional pe locuitor. Unei firme din România îi trebuie 243 de zile pentru a primi o autorizaţie de construcţie, comparativ cu 38 de zile în Finlanda, respectiv 677 de zile în Cipru.
Din cele 183 de economii luate în considerare de Banca Mondială, 46 sunt din Africa Subsahariană, 32 din America Latină şi Caraibe, 27 din estul Europei şi Asia Centrală, 24 şi estul Asiei şi zona Pacificului, 19 din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, 8 din Asia de Sud, precum şi 27 de state din OCDE.