Rata inflaţiei a urcat în iunie la 2%

BNR, inflatie, INS, rata inflatiei, tinta de inflatie

Inflaţia a atins mai multe minime istorice în ultimele luni, pe fondul impactului favorabil al anului agricol 2011. Situaţia s-a schimbat din iunie, când dinamica preţurilor a inversat tendinţa. Inflaţia anuală a urcat în iunie la 2% de la 1,8% în luna precedentă. Cifra este uşor sub estimările analiştilor, care prognozau o cifră de 2,1-2,2%.

 

Preţurile alimentelor au scăzut, în medie, cu aproape 1% în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Totuşi, se remarcă o temperare a ieftinirii produselor alimentare faţă de lunile precedent, fapt care a tras în sus rata inflaţiei în iunie.

 

Cele mai mari scumpiri se află, însă, la servicii, unde preţurile au urcat cu aproape 6%. Şi în cazul mărfurilor nealimentare s-a remarcat o tendinţă de scumpire, însă mai mică decât la servicii.

 

Unde s-au acumulat, însă, cele mai mari creşteri de la începutul anului? Preţul fructelor proaspete a urcat cu peste 21% în primele şase luni, iar în cazul citricelor, scumpirea a fost de 13%. A crescut şi costul produselor accizate: carburanţii şi ţigările cu peste 3%. O dinamică similară s-a remarcat şi în cazul serviciilor de telefonie. Dacă estimările analiştilor se vor adeveri, evoluţia din iunie este doar începutul.

 

Până la sfârşitul anului, rata anuală a inflaţiei ar putea atinge nivelul de 3,7%, dublu faţă de minimul istoric înregistrat în mai. Chiar şi aşa, cifra se află în intervalul ţintit de banca centrală, de 2-4%.

 

EVOLUŢIA INFLAŢIEI

apr. 2012:        1,8%

mai 2012:         1,79%

iun. 2012:         2,04%

Sursa: INS

 

EVOLUŢIA INFLAŢIEI (iun. 2012 / iun. 2011)

 

preţuri de consum:        +2,04%

mărfuri alimentare:         -0,93%

mărfuri nealimentare:     +2,96%

servicii:                         +5,77%

Sursa: INS

 

EVOLUŢIA INFLAŢIEI

iun. 2012:                                2,04%

estimare analişti dec. 2012        3,7%

interval ţintit BNR                    2-4%

Sursa: INS, AAFBR, BNR