Sorin Simon

Rata şomajului din zona euro a stagnat în luna mai

rata somajului, șomaj, somaj ue

Pe ansamblul blocului comunitar, rata şomajului din mai a fost de 9,3%, la fel ca în aprilie. În aceeaşi perioadă a anului precedent, rata şomajului în UE atingea 9,7%.

Eurostat a calculat că numărul şomerilor din UE a fost de 22,378 milioane de persoane în mai, din care 15,510 milioane în zona euro. Faţă de luna anterioară, numărul şomerilor a scăzut cu 5.000 în UE şi a crescut cu 16.000 în zona euro.

Comparativ cu mai 2010, numărul de persoane fără loc de muncă a scăzut cu 904.000 în UE şi cu 551.000 în zona euro.

Dintre statele membre, cele mai scăzute rate ale şomajului au fost înregistrate în Olanda (4,2%), Austria (4,3%) şi Luxemburg (4,5), în timp ce Spania, Lituania şi Letonia au înregistrat cele mai mari rate ale şomajului, de 20,9%, respectiv 16,3% şi 16,2%. Cifrele pentru Letonia şi Lituania sunt aferente primului trimestru din 2011.

Faţă de luna mai 2010, 19 state membre au înregistrat o scădere a şomajului, în timp ce celelalte opt state membre au înregistrat creşteri ale ratei şomajului. Cele mai mari scăderi ale şomajului au fost înregistrate în Estonia (de la 18,8% la 13,8%, între T1 2010 şi T1 2011), Letonia (de la 19,9% la 16,2%, între T1 2010 şi T1 2011) şi Germania (de la 7,2% la 6%). Grecia a înregistrat cea mai amplă creştere a şomajului, între T1 2010 şi T1 2011, de la 11% la 15%, urmată de Bulgaria (de la 10,1% la 11,2%) şi Cipru (de la 6,4% la 7,4%).

În perioada mai 2010 – mai 2011, rata şomajului la bărbaţi a scăzut de la 10,1% la 9,6% în zona euro şi de la 9,8% la 9,2% pe ansamblul blocului comunitar. Rata şomajului la femei a coborât de la 10,4% la 10,2% în zona euro şi de la 9,6% la 9,5% în UE.

În luna mai 2011, rata şomajului în rândul tinerilor (sub 25 ani) a fost de 20% în zona euro şi de 20,4% pe ansamblul blocului comunitar, în timp ce, în aceeaşi lună a anului trecut, a fost de 21,2% în ambele zone. Cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor a fost înregistrată în Olanda, de 6,9%, iar cea mai crescută în Spania (44,4%).

În România, datele înregistrate în primul trimestru din 2011 arată o scădere a ratei şomajului, ajustată în funcţie de variaţiile sezoniere, faţă de trimestrul precedent, de la 7,4% la 7%. România nu raportează date referitoare la evoluţia lunară a ratei şomajului după standardele Biroului Internaţional al Muncii (BIM), ci doar date trimestriale.