Mai mult, preşedintele american nu ar lua în considerare o întâlnire tete-a-tete cu şeful statului rus nici în cadrul summitului G20, prevăzut să se desfăşoare în luna septembrie la Sankt Petersburg (vestul Rusiei), vizită pe care a menţinut-o deocamdată în agenda sa.
Cu toate acestea, Casa Albă nu exclude în totalitate o astfel de întâlnire la nivel înalt, dar ea nu a fost inclusă printre activităţile programate oficial, scrie, la rândul său, ziarul The New York Times.
Experţi atât din SUA, cât şi din Rusia apreciază că nu ar fi vorba doar despre o nouă răcire în relaţiile dintre cele două ţări, ci de o schimbare de orientare în politica externă a Washingtonului, notează în ediţia sa de joi cotidianul economic rus Kommersant. Astfel, potrivit experţilor, Rusia a fost exclusă de pe lista de priorităţi, cel puţin până la sfârşitul celui de-al doilea mandat al lui Obama, în 2017.
Un fost diplomat american, Steven Pifer, acum expert influent în cadrul unui cunoscut think tank – Brookings Institution – consideră că anularea întâlnirii de la Moscova înseamnă că relaţia cu preşedintele Rusiei a devenit pentru Obama ‘nesemnificativă’ din punctul de vedere al priorităţilor din cel de-al doilea său mandat. Istoria cu Snowden, în opinia sa, este doar apogeul unui proces ce s-a conturat acum un an.
După cum menţionează Kommersant, verdictul lui Pifer, un analist considerat apropiat Casei Albe, ar putea însemna că, până la încheierea mandatului lui Obama, în relaţiile bilaterale SUA-Rusia se va instala ‘o pace rece’.
Acest lucru a fost confirmat indirect ziarului citat de către o sursă de la Kremlin, potrivit căreia ‘istoria cu Snowden a fost doar un pretext pentru anularea întrevederii’ de la Moscova. ‘Americanii se eschivează de la negocieri serioase. Refuzul lor va duce în mod inevitabil la consecinţe politice: în relaţiile bilaterale vine îngheţul’ – a declarat oficialul citat de Kommersant.
Raţionamente similare ale experţilor sunt expuse şi de presa americană. Snowden, se pare, a servit ca un factor declanşator, dar motivele pentru decizia de a anula discuţiile cu Putin sunt mai multe, la bază însă este – ‘o mare dezamăgire’ – a afirmat pentru NYT un oficial al administraţiei de la Washington.
Decizia lui Barack Obama indică un declin constant în relaţia Statelor Unite cu Rusia, care a ajuns la cel mai jos nivel de la venirea sa la Casa Albă. ‘Ruşii ar trebui să înţeleagă că nu pot să arate lipsă de respect faţă de SUA şi, în paralel, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, să facă afaceri’ cu americanii, a adăugat interlocutorul NYT.
În paginile aceluiaşi ziar american, cunoscutul politolog rus Andrei Piontkovski a remarcat că anularea reuniunii a subliniat animozitatea personală dintre cei doi lideri. ‘Putin îl dispreţuieşte deschis pe preşedintele vostru, iertaţi-mi sinceritatea’, citează New York Times declaraţia sa. Rusia, spune el, a simţit în Obama ‘un fel de moliciune’, iar acest lucru putea duce la o confruntare chiar mai periculoasă.
‘Fapt este că relaţia a fost complet şi pentru mult timp deteriorată’, consideră Piontkovski, în opinia căruia ‘scopul principal al politicii lui Putin acum este de a face din SUA un inamic’.
SUA au dorit iniţial să anuleze şi reuniunea ‘2plus2’ (miniştrii de externe plus cei ai apărării din cele două ţări) , dar aceasta va avea loc vineri, 9 august, la Washington şi va constitui un fel de test, scrie The Wall Street Journal. Ulterior, s-a decis ca aceasta să aibă totuşi loc pentru a nu sacrifica alte subiecte importante – reducerea armelor nucleare, războiul din Siria, situaţia din Afganistan şi Iran, în contextul schimbării preşedintelui în această ţară.
Astfel, reuniunea ministerială ‘2plus2’ ce se va desfăşura vineri la Washington va permite să se vadă dacă există o bază pentru un progres în relaţiile bilaterale ruso-americane, mai ales acum când nivelul lor este atât de redus.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a spus că reuniunea miniştrilor semnalează faptul că relaţia de cooperare într-o serie de probleme importante continuă.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, s-a referit la agenda extinsă de subiecte. ‘Secretarul de stat speră să discute toate aceste subiecte vineri, începând cu cooperarea privind Afganistanul şi Iranul, Coreea de Nord – zone în care lucram împreună şi suntem de acord – până la divergenţe, cum ar fi apărarea antirachetă, controlul armelor şi drepturile omului’ – a declarat ea, citată de RIA Novosti.