Răzvan Paşol, Intercapital Invest: Acţiunile de pe BVB vor fi influenţate negativ de criza politică (VIDEO)

acțiuni, BET, BET-FI, BVB, criză, Intercapital Invest, politică, Razvan Pasol

 El spune că vinovată de acestă situaţie este criza politică la care se adaugă şi gestionarea defectuoasă a crizei economice.

„Acest indice de corelaţie a slăbit uşor. La BET a ajuns undeva la 0,7 iar la BET FI ajunsese la 0,3. Ce inseamna asta? Inseamna că factorii locali au inceput să conteze din ce in ce mai mult, ne referim la factorii locali negativi. Asta inseamna criza politică şi intarzierea masurilor de gestionare a crizei economice. Daca lucrurile vor continua si ma astept ca primele cateva luni ale anului viitor sa fie destul de dificile pentru economia românească atunci si actiunile de pe BVB vor fi influentate negativ”, a declarat Ravan Pasol, preşedintele Intercapital Invest.

Razvan Paşol spune că investitorii nu mai obişnuiesc să tragă anumite concluzii pentru România în funcţie de contextul regional. Şi asta pentru că s-a produs o ruptură: în lipsa unor măsuri clare, economia României nu mai urmează traseul de revenire al celorlalte economii. Iar principalul efect pe care îl vom resimţi va fi incertitudinea foarte mare a investitorilor.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole