Prin intermediul serviciului oferit de RCS & RDS şi BCR, abonaţii pot plăti on-line facturile cu orice card bancar VISA sau Mastercard valid, prin simpla accesare a website-ului www.rcs-rds.ro. Plata poate fi efectuată rapid, direct de pe www.rcs-rds.ro, prin furnizarea unui număr minim de informaţii: a codului client şi a numărului de factură.
De asemenea, abonaţii companiei au la dispoziţie şi varianta achitării facturilor prin crearea unui cont personal. După ce utilizatorii se înregistrează în secţiunea ,,Contul meu Digi”, aceştia nu vor mai fi nevoiţi să introducă numărul facturii şi vor avea acces la istoricul plăţilor şi a serviciilor contractate, precum şi la lista detaliată a convorbirilor telefonice din cadrul abonamentelor Digi Tel şi Digi Mobil.
Indiferent de modalitatea de plată – direct din site sau din contul personal – abonatul RCS & RDS dispune de acest serviciu 24 de ore din 24 şi nu plăteşte comision.
Totodată aplicaţia utilizează una dintre cele mai sigure platforme de plăţi on-line, auditată şi certificată de consorţiul VISA şi Mastercard, astfel încât toate tranzacţiile sunt confidenţiale şi protejate, susţin cei de la RCS & RDS.