Cristina Popovici

RCS&RDS, nava-amiral a milionarului „fără chip”, se adâncește în datorii

RCS&RDS

A câştigat argintul la campionatul european de judo la juniori în urmă cu 27 de ani, dar a părăsit cariera de sportiv la puţin timp după revoluţie pentru a face bani. Mai întâi din „bişniţă“, cu produse aduse din Ungaria, iar apoi cu o tonetă de îngheţată, împreună cu un partener. Din 1992 s-a dedicat televiziunii prin cablu, iar de atunci s-a dezvoltat an de an. Aşa a ajuns să controleze astăzi unul dintre cei mai importanţi operatori de servicii integrate de telecomunicaţii din regiune, furnizând servicii pentru milioane de clienţi în mai multe ţări din Europa. Doar că mare parte din dezvoltare a fost făcută pe credit.

 

Cel mai discret dintre milionarii României se vede nevoit să apeleze la noi metode de a găsi surse de finanţare pentru a achita o parte din împrumuturile ajunse la scadenţă. Pentru a susţine planurile de dezvoltare, nu este exclusă vânzarea unei participaţii din companie.

 

«Îmi doresc să transform RCS în cel mai important grup de comunicaţii din România“, mărturisea Zol­tan Teszari pentru revista Capital, în urmă cu 13 ani, cu ocazia lansării pe piaţa românească a primului clasament al celor mai bogaţi oameni de afaceri din România. Și atunci ca şi acum, patronul grupului RCS&RDS era mai degrabă preocupat de afaceri decât de bogăţia personală: „Cred că discuţiile despre avere sunt puţin hazardate“, le spunea Teszari colegilor de la Capital în 2003, an în care a apărut în topul milionarilor din România cu o avere de 80 de milioane de dolari. De atunci averea i-a crescut considerabil, odată cu punerea în practică a planurilor sale de dezvoltare a grupului pe care-l controlează.

 

mai multe, pe capital.ro 

 

 

Ultimele Articole