O listă prezentată, joi, de Guvern privind situaţia societăţilor comerciale datornice faţă de RA-APPS începe cu B1 TV Channel, Editura Intact şi Realitatea Media, cărora le este expusă în detaliu situaţia datoriilor. Astfel, în document se arată că B1 TV Channel are un debit de 139.992 lei pentru un spaţiu de 226 metri pătraţi, pentru care este percpută o chirie lunară de 3.575 euro, existând un angajament de plată.
Editura Intact datorează 715.329 lei pentru un spaţiu de 344 mp, cu o chirie de 1.280 euro, fiind iniţiată o acţiune în instanţă, iar Realitatea Media este prezentată cu un debit de 840.385 lei, tot cu acţiune în instanţă.
Pe listă mai apar şi alte societăţi comerciale, precum Sonic Media cu angajament de plată (351.891 lei pentru 973 mp cu o chirie de 5.656 euro), Emico Serv cu acţiune în instanţă (7,1 milioane lei pentru 446 mp cu o chirie de 747 euro), Network Press Concept cu acţiune în instanţă (9,3 milioane lei pentru 3.154 mp cu o chirie de 5.484 euro).