Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a declarat, sâmbătă, că în cazurile de plagiat se pronunţă „organisme abilitate ale statului român”, el nefiind de acord cu „dezordini şi indiscipline”.
„În cazurile de plagiat se pronunţă nişte organisme abilitate ale statului român şi eu nu sunt de acord cu dezordini şi indiscipline, există comisii de etică care se pronunţă. Consiliul general de atestare a diplomelor şi titlurilor universitare, care a luat această decizie în cazul lui Victor Ponta, nu are atribuţii directe în cazurile de plagiat, ci doar în condiţiile regulamentului său. Adică în condiţiile în care o comisie de specialitate discută un plagiat, acel plagiat ajunge pe masa consiliului după ce a fost discutat de comisia de specialitate, or în acest caz comisia de jurişti din cadrul consiliului nu s-a pronunţat. Acest consiliu al nostru nu are între atribuţiile lui prioritare discutarea plagiatelor decât în măsura în care vin de la comisiile de specialitate. Or, după ştiinţa mea, o comisie de specialitate de drept care să fi discutat lucrarea nu s-a întrunit şi nu există un motiv pentru care Consiliul general să se pronunţe cu atâta grabă”, a spus Ioan Aurel Pop.
El a adăugat că ar fi trebuit să se pronunţe în acest caz, de exemplu, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, pentru că lucrarea de doctorat a lui Ponta a fost susţinută în cadrul şcolii doctorale de la acea universitate şi Comisia de Etică a Ministerului Educaţiei care tratează deontologia profesională.
Potrivit lui Ioan Aurel Pop, Consiliul general de atestare a diplomelor şi titlurilor universitare era în 29 iunie, în ziua când a decis că teza de doctorat a premierului Victor Ponta a fost plagiat, în reorganizare conform deciziei ministrului Educaţiei, care era legal în funcţie.
„Eu nu puteam participa la o instanţă care nu era în regulă. Această reorganizare era absolut necesară, în condiţiile în care eu sunt rectorul UBB, dar această universitate nu era reprezentată în consiliu, câtă vreme eu am fost ales membru din partea Academiei Române, nu a UBB”, a spus Ioan Aurel Pop.
El a criticat şi faptul că niciun membru al vechiului consiliu, format din 20 de persoane reprezentative pentru cultura română, nu este jurist, şi a subliniat că el nu poate să se pronunţe în situaţia în care nu are specialitatea şi pregătirea necesară.
„Eu nu pot să spun dacă o lucrare de mecanica fluidelor este plagiat sau nu şi nici despre o lucrare de drept fiindcă fiecare domeniu are specificul său. Mai am un motiv serios să nu mă pronunţ în acest moment, pentru că eu nu accept să mă pronunţ în situaţii de acest gen decât atunci când se face din raţiuni ştiinţifice. Eu accept să particip la discutarea unor teze de doctorat când raţiunile ştiinţifice sunt prioritare, când o lucrare disturbă moralitatea unui domeniu, când împiedică evoluţia firească a domeniului. Or aici se dovedeşte că graba strică treaba. Un plagiat rămâne plagiat, dar mă întreb dacă un plagiat posibil întâmplat acum opt – nouă ani n-a tulburat până acum domeniul juridic şi a ajuns dintr-o dată să-l tulbure în acest moment”, a afirmat Pop.
Rectorul UBB este de părere că o săptămână sau două se mai poate aştepta până ce specialiştii din comisiile abilitate se pronunţă şi apoi să vină să îşi spună părerea fizicieni, chimişti, matematicieni, în legătură cu o lucrare de drept.
„Niciunul dintre membrii care s-au pronunţat în Consiliul general nu are pregătirea necesară, nu este profesor universitar la vreo facultate de Drept, nici în domeniul academic, iar o parte dintre ai au lipsit. După părerea mea, cvorumul trebuia să fie de două treimi când se ia o asemenea decizie, or nu cred să fi fost două treimi, pentru că ştiu sigur că au fost colegi din Academia Română care nu au participat”, a spus Ioan Aurel Pop.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că toate deciziile luate vineri de Consiliul General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.
Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.
În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educaţiei propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.
Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.
În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta („Curtea Penală Internaţională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa.
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susţine că acest for nu are competenţă să ia decizii în acest sens.
Totodată, Pop afirmă că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.