Astfel, în şedinţa din 12 octombrie, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că teza finală a articolului 35 alineatul 1 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 este neconstituţională.
Potrivit dispoziţiilor articolului 35 alineatul 1 din Legea sindicatelor nr.54/2003 „(1) Membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariaţi, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activităţi sindicale, fără afectarea drepturilor salariale”.
În motivarea deciziei, judecătorii Curţii Constituţionale arată că, anterior adoptării Legii sindicatelor nr.54/2003, cadrul juridic care privea sindicatele era reglementat de Legea nr.54/1991 privind sindicatele, care prevedea că „Membrii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariat, au dreptul la reducerea programului lunar cu până la 5 zile pentru activităţi sindicale”. Astfel, precedenta reglementare nu cuprindea teza referitoare la reducerea timpului de lucru „fără afectarea drepturilor salariale”.
Potrivit motivării deciziei CCR, „membrii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor se află într-o situaţie diferită faţă de ceilalţi salariaţi, în sensul că aceştia trebuie să activeze pentru realizarea rolului sindicatelor, care, potrivit art. 9 teza a doua din Constituţie, <>”.
Pe de altă parte, prin adoptarea Legii nr.54/2003 s-a introdus, potrivit CCR, şi obligaţia angajatorului de a nu afecta salariul membrilor aleşi în organele de conducere ale sindicatelor pe perioada reducerii programului de lucru cu până la cinci zile lunar. „Este evident că, pe perioada menţionată, angajatorul suferă o pierdere patrimonială, întrucât continuă să plătească drepturi salariale chiar dacă angajatul său nu prestează efectiv munca la care s-a angajat prin semnarea contractului individual de muncă. Astfel, în situaţia de faţă, cauza contraprestaţiei din partea angajatorului lipseşte, acesta suferind practic o diminuare a activului său patrimonial”, notează judecătorii Curţii, în motivarea deciziei din 12 octombrie.
Curtea arată că, potrivit unei decizii mai vechi, „salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă”, iar în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de această situaţie concretă şi obiectivă. „În această situaţie, Curtea reţine că textul legal criticat afectează în esenţa sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art.44 din Constituţie”, se arată în motivarea citată.
Mai mult, în motivare se subliniază şi faptul că dispoziţiile articolului 34 alin.(1) din Legea sindicatelor prevăd că „membrii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, personalul de specialitate şi administrativ din aparatul acestora pot fi salarizaţi din fondurile organizaţiei sindicale sau în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă”, adică, pe perioada în care aceste persoane desfăşoară activităţi sindicale, ele pot fi remunerate din fondurile organizaţiei sindicale.
„Astfel, textul de lege criticat creează premisele unei duble remunerări a aceleiaşi activităţi sindicale desfăşurate: pe de o parte, din fondurile sindicatului, pe de altă parte, din cele ale angajatorului. Or, dintr-o atare perspectivă, scopul reglementării, acela de a proteja activitatea sindicală, vine într-o evidentă coliziune cu interesele angajatorului, care este pus în situaţia de a suporta o sarcină excesivă, de natură a-i afecta esenţa dreptului de proprietate”, se arată în motivarea CCR.
