Money.ro

Reducerea ratingului SUA justifică măsurile de austeritate ale Guvernului britanic, afirmă Londra

deficit public, Guvern, măsuri de austeritate, rating, standard-poor-s-4, SUA

„Abandonarea programelor de reducere a deficitului ar aduce Marea Britanie în atenţia internaţională”, a adăugat la Londra un purtător de cuvânt al premierului britanic, David Cameron, făcând referire la politica de rigoare a Guvernului care vizează eliminarea deficitului public aproape în întregime în jurul anilor 2014-2015.

 

El reacţiona la decizia luată vineri de agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s de a reduce ratingul Statelor Unite, pentru prima oară în istorie, de la nivelul maxim „AAA”, cu o treaptă, la „AA+”. Agenţia şi-a justificat decizia prin îngrijorările cu privire la deficitul bugetului şi datoriile SUA.

 

Anterior, ministrul britanic al Comerţului, Vince Cable, a apreciat că reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poor’s era „complet previzibilă”, după lupta din Congresul american pentru ridicarea plafonului datoriei publice.

 

„Este o consecinţă complet previzibilă a haosului creat de Congres în urmă cu câteva săptămâni, când ei (congresmenii) nu reuşeau să se înţeleagă cu privire la ridicarea plafonului datoriei”, a declarat Cable pentru postul de televiziune britanic Sky News.

 

„Dar acum s-au înţeles asupra subiectului, iar situaţia Statelor Unite este destul de solidă”, a apreciat el.

 

În urmă cu trei ani, pieţele financiare se concentrau „asupra băncilor şi stabilităţii băncilor, iar acum pe datoriile guvernelor”, a remarcat Cable, afirmând că Marea Britanie este într-o „situaţie relativ bună”.

 

„Noi avem un program foarte clar pentru rezolvarea” problemei deficitului public, a subliniat el, făcând referire la politica de rigoare angajată de Guvernul conservatorului David Cameron.