Regionalizarea şi numele viitorilor preşedinţi de regiuni

nume, regionalizare, regiuni

El a precizat că nu se va desfiinţa niciun judeţ, niciun consiliu judeţean şi că toate autorităţile locale rămân: primari, consilieri locali, consilieri judeţeni. În schimb, va apărea în plus nivelul consiliului regional şi al preşedintelui de regiune.

 

ZiarulAlb a intrat în posesia listei cu numele care sunt în acest moment negociate în interiorul USL pentru noua funcţie de guvernator sau preşedinte de regiune. Gheorghe Nechita, Ioan Rus, Nicuşor Constantinescu, Ilie Sârbu sau Gabriel Oprea sunt printre cei care se află pe această listă.

 

Astfel, pentru regiunea Nord Est, va fi o dispută între Gheorghe Nechita, lider PSD şi primar al municipiului Iaşi, şi Romeo Stavarache, din partea PNL.  Regiunea Nord Est va cuprinde judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Suceava şi Neamţ.

 

Pentru regiunea Nord Vest se va alege între fostul ministru de Interne Ioan Rus, de la PSD, şi Ilie Bolojan, primarul Oradei şi membru important al PNL. Regiunea Nord Vest va cuprinde judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş.

 

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton este marele favorit pentru funcţia de preşedinte al regiunii Centru, care va cuprinde judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Alba şi Mureş. În calcule mai intră şi proaspătul membru PNL, Klaus Iohannis. În cazul în care Ion Ariton va fi noul şef al acestei importante regiuni, lui Iohannis i se va oferi un post important în Guvernul Ponta.

 

Regiunea Sud Est are un singur nume cert, în persoana preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, un apropiat al primarului Radu Mazăre. Nicuşor Constantinescu va conduce peste judeţele Brăila, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea şi Galaţi. Va fi de urmărit şi reacţia „baronului de Vrancea”, Marian Oprişan.

 

În ceea ce priveşte regiunea de Sud, se va alege între Silvian Ciupercă de la PSD şi liberalul Dan Motreanu. Regiunea de Sud va cuprinde judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.

 

Ilie Sârbu, de la PSD, este numele vehiculat pentru funcţia de preşedinte al regiunii de Sud Vest, care va cuprinde judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj. Ilie Sârbu este un important lider PSD şi socrul premierului Victor Ponta.

 

Regiunea Bucureşti Ilfov aruncă în luptă două nume grele: fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş şi vicepremierul Gabriel Oprea.

 

Deocamdată, liderii USL nu s-au hotărât dintre cine vor alege pentru regiunea de Vest, care va cuprinde judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.

 

În cadrul conferinţei de presă de ieri, Dragnea a explicat că nu va fi o creştere a birocratizării, pentru că fiecare cetăţean se va adresa la structurile de acum. El a mai precizat că e posibil ca structurile de personal să fie mai mici, şi astfel vor scădea cheltuielile de personal.

 

Potrivit lui Dragnea, în urma regionalizării, „nimeni nu va pierde nimic, niciun cetăţean nu va face drumuri în plus, nu va avea costuri în plus, nicio competenţă de la judeţ nu va fi luată, dar competenţele de la guvern vor fi trecute la regiuni”.

 

El a precizat că nu vor fi plătite alte taxe, iar oamenii nu vor trebui să-şi schimbe actele de identitate, actele maşinii, documente de proprietate.

 

El a mai spus că regiunea va fi delimitată astfel încât să fie suficient de mare pentru a putea implementa proiecte de mare anvergură şi suficient de mică pentru a fi aproape de cetăţean.

 

Dragnea a mai arătat că regionalizarea nu este un proiect politic şi nici etnic, precizând că nu crede că Harghita, Covasna, Mureş ar putea forma singure una dintre regiuni, pentru că ar însemna să fie făcută o regiune pe criterii etnice.

Ultimele Articole