Remuneraţia directorului general Ford, redusă cu aproape o treime

Alan Mulally, director, Ford Motor, salariu

Mulally, în vârstă de 67 de ani, a primit un salariu de 2 milioane de dolari, bonusuri de 3,95 milioane de dolari şi 15 milioane de dolari sub formă de acţiuni, opţiuni şi alte compensaţii, relatează Bloomberg.

 

În 2011, Mulally a avut un salariu de 2 milioane de dolari, bonusuri de 5,46 milioane de dolari şi 22 de milioane de dolari sub formă de acţiuni, opţiuni şi alte compensaţii.

 

De la venirea la conducerea Ford în 2006, de la Boeing, Mulally a încasat sub diverse forme 162 milioane de dolari de la producătorul auto american.

 

Mulally a redresat Ford prin globalizarea operaţiunilor, reducerea costurilor şi îmbunătăţirea gamei cu modele mai eficiente în privinţa consumului de carburanţi.

 

În noiembrie anul trecut, Mark Fields a fost numit în funcţia de director operaţional, fiind favorit pentru ocuparea poziţiei de director general, cel mai devreme în 2014.

 

„Pentru marea majoritate a oamenilor, acestea sunt cifre enorme. Dar chiar este aşa? Depinde pe cine întrebi. Acţionarii Ford gândesc probabil că Mulally merită fiecare bănuţ”, a declarat David Whiston, analist la compania Morningstar în Chicago.

 

Acţiunile Ford, care în urmă cu patru ani erau tranzacţionate la sub 2 dolari, s-au apreciat cu 20% anul trecut, creşterea fiind peste cea de 13% a indicelui Standard&Poor’s. Joi, acţiunile Ford au închis în urcare cu 0,2%, la 13,43 dolari pe unitate.

 

Anul trecut, Ford a obţinut rating recomandat pentru investiţii, a plătit dividende pentru prima oară după 2006 şi a raportat un profit net de 5,67 miliarde de dolari.

 

Ca recompensă pentru redresarea Ford, Mulally a primit în această lună acţiuni în valoare de 11,7 milioane de dolari, anul trecut de 58,3 milioane de dolari, iar în 2011 titluri de 56,5 milioane dolari.

 

Preşedintele executiv al grupului, Bill Ford, a primit pentru anul trecut o remuneraţie de 14,8 milioane de dolari, în creştere cu 2,6% faţă de 2011.

 

Bill Ford, strănepot în vârstă de 55 de ani al fondatorului Henry Ford, a primit un salariu de 2 milioane de dolari, bonusuri de 1,13 milioane de dolari şi acţiuni, opţiuni şi alte compensaţii de 11,7 milioane de dolari.

 

Mulally şi Bill Ford au primit bonusuri mai mici faţă de 2011 întrucât fluxul de numerar operaţional, de 4,63 miliarde de dolari, a fost cu 32% sub obiectivul fixat.

 

Strategia aplicată de Mulally pentru redresarea grupului, numită One Ford, a constat în vânzarea aceloraşi modele la nivel global, în loc de versiuni diferite pentru regiuni diferite.

 

Ford a câştigat 35,2 miliarde de dolari în ultimii patru ani, după ce a pierdut 30,1 miliarde de dolari în perioada 2006-2008.

Ultimele Articole