Previziune sumbă şi din partea Renault: piaţa auto românească va scădea şi în 2010

criză, Piata auto, Renault, România, scădere

Astfel, cifra de afaceri ar putea să fie mai mică cu 17-18% în acest an faţă de 2007, a afirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului, reluând declaraţiile directorului general Patrick Pelata.

Renault estimează că scăderea pieţei auto va continua şi în 2010, cu o contracţie de 8-10%, prognozând că pieţele din România şi Turcia îşi vor continua declinul, în timp ce vânzările vor creşte în alte zone, precum America Latină sau India. Pentru Rusia, Renault prevede o revenire a pieţei în al doilea semestru din 2010.

În primele 11 luni din acest an, piaţa auto din România s-a contractat cu 60,7%, potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Pelata a mai spus că Renault este „în mod constant în discuţii cu toată lumea”, menţionând mai ales contructorul auto german Daimler, cu care are discuţii asupra „unui număr mare de subiecte” ţinând de tehnologie.

Renault se aşteaptă la intrarea pe piaţă a unor noi jucători, mai ales din China şi India, ceea ce necesită mai multe sinergii între Renault şi Nissan, a menţionat Pelata, subliniind importanţa alianţei Renault-Nissan în ceea ce priveşte producţia şi acoperirea pieţelor.

Ultimele Articole