Contractul va avea o valabilitate de un an şi va fi finanţat din surse proprii ale CNAB, se arată într-un anunţ al companiei.
Astfel, firma câştigătoare va realiza un studiu de prefezabilitate şi unul de fezabilitate şi va întocmi fundamentarea economico-financiară aferentă direcţiei de dezvoltare a aeroportului.
„Având în vedere creşterea continuă a serviciilor financiare şi a afacerilor în imediata arie de acoperire, considerând vocaţia clară de city airport a AIBB-AV, această infrastructură aeroportuară trebuie să fie adaptată corespunzător pentru a deservi nişa de piaţă acoperită de traficul tip business şi aviaţie generală, atât pentru destinaţii interne, europene cât şi non-Schengen (din momentul aderării României la spaţiul Schengen). Aviaţia de afaceri şi generală trebuie sprijinită prin facilităţi dedicate, estimând creşteri importante ale acestui segment de trafic în viitor”, se arată în caietul de sarcini a licitaţiei.
La finele anului trecut, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că Aeroportul Băneasa va fi transormat până în 2012-2013 în unitate rezervată zborurilor business şi VIP, urmând ca traficul low-cost să fie mutat pe Aeroportul Otopeni.
Termenul maxim pentru realizarea studiului de prefezabilitate este de două luni de la data semnării contractului, pentru fundamentarea economică este de o lună, iar pentru întocmirea studiului de fezabilitate este de trei luni de la recepţia finală a fundamentarii economico-financiare.
„Aeroportul Aurel Vlaicu trebuie să se constinuie într-un element strategic pentru Capitală, valorificând în permanentă calitatea sa de monument istoric şi avantajele oferite nişei de piaţă de aviaţie de afaceri şi aviaţie generală, devenind un factor de dezvoltare al zonei geografice deservite şi un generator direct şi indirect de ocupare a forţei de muncă”, se menţionează în caietul de sarcini.
CNAB arată că dezvoltarea aeroportului se va face în strânsă corelaţie cu factorii de mediu.
„Un principiu de bază care va fi avut în vedere impune ca operarea aeroportului să se facă într-o manieră în care elementul zgomot va fi ţinut sub control şi va cauza un impact minim asupra comunităţii locale, printr-o combinaţie optimă de mijloace fizice şi operaţionale”, se precizează în document.
Oportunităţile de dezvoltare a aeroportului vizează realizarea de terminale dedicate la standarde internaţionale pentru curse VIP şi de aviaţie generală, confort ridicat şi flexibilitate în programarea curselor pentru sectorul de business aflat în creştere, conexiuni mai rapide, folosind aeronave mici pentru zboruri charter şi posibilitatea de a zbura oriunde în Europa, comparativ cu destinaţiile limitate ale companiilor aeriene de linie şi obţinerea unor timpi reduşi pentru decolare.
Astfel, actualul terminal de pasageri, sistemul de căi de rulare şi platformele vor fi reorganizate pentru a dezvolta infrastructura necesară prelucrării traficului de business, vor fi dezvoltate infrastructurile adiacente (facilităţile în hangare, alimentarea cu combustibil, zone tehnice) şi va fi dezvoltată infrastructura de acces prin realizarea unei staţii de metrou şi a unei parcări.
Un element principal al fundamentării economico-financiare este analiza de capabilitate în a generara venituri suficiente pentru acoperirea plăţilor cu cheltuielile de operare şi întreţinere, plata datoriilor angajate şi a altor obligaţii financiare ale companiei.
Intenţia eliminării zborurilor comerciale pe Băneasa şi transformarea aeroportului într-o unitate dedicată curselor business şi VIP a fost anunţată de autorităţi încă de acum câţiva ani, dar nu a fost pusă în aplicare până în prezent.