Avînd în vedere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de Hidroelectrica în vederea eficientizării activităţii în baza unui plan de reorganizare şi importanţa rolului salariatilor, în data de 22.06.2012 s-a încheiat un ACORD între:
– Filiala Hidroelectrica Hidrosid, prin Preşedinte Decebal SULEA
– Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri prin Ministru Daniel Chiţoiu
– Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie prin Şef Oficiu Remus Vulpescu
– SC Hidroelectrica SA prin Director General Stefan Gheorghe şi administratorul judiciar Euro Insol SPRL repreyentat de Remus Borza,
Prin care părţile semnatare se angajează ca reorganzarea Hidroelectrica SA se va face din punct de vedere al mecanismelor economice, fără vânzarea de active, cu menţinerea în integralitate a drepturilor salariaţilor societăţii şi cu asigurarea stabilităţii locurilor de muncă, într-un climat normal de muncă în scopul redresării economice a societăţii.
Update:
Șeful OPSPI, Remus Vulpescu, susţine această hotărâre şi este de părere că „parteneriatul dintre administraţie şi salariaţi ar putea să permită scurtarea perioadei de reorganizare judiciară cu 4-8 luni faţă de estimarea precedentă.”