Reprezentanţii CE şi FMI discută la Ministerul Finanţelor despre cele 10 firme de stat monitorizate

buget, comisia europeana, discuții, firme, FMI, guvernul, MFP, Ministerul Finantelor, monitorizare

„Se discută despre politicile companiilor de stat şi se urmăresc indicatorii realizaţi de către întreprinderi conform cu ce am convenit la ultima întâlnire pe care am avut-o cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. În mod sigur vor fi prezenţi la întâlnire şi experţi ai Comisiei Europene”, a declarat o sursă apropiată negocierilor.

Potrivit acesteia, pe agenda întâlnirii de luni cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene de la 14:30 se află analiza, la Ministerul Finanţelor sau la Ministerul Muncii, a etapei a doua „privind modul de aplicare al legii unice a salarizării şi constituirea comisiei interministeriale care se va ocupa de aplicarea acestei legi”.

„Dacă vor veni cei de la Ministerul Muncii, vom continua aici (la Ministerul Finanţelor n.r.) discuţiile pe legea unitară a salarizării, iar dacă nu, acestea vor avea loc la sediul Ministerului Muncii„, a mai spus oficialul.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, prezent la discuţiile cu experţii FMI de la Ministerul Finanţelor, a declarat că luni se vor analiza politicile salariale şi, probabil, se va discuta şi despre legea unitară a salarizării.

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat la intrarea la discuţiile de la Ministerul Finanţelor că bugetul şi fondul de salarii al companiei vor fi stabilite de către Guvern, în condiţiile în care se află printre cele 10 companii monitorizate, beneficiind de unele dintre cele mai mari subvenţii de la stat.

La întâlnire a sosit şi şeful miniunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Autorităţile române s-au angajat în faţa FMI, în noua scrisoare de intenţie din august, să monitorizeze zece mari companii publice cu probleme şi să fixeze plafoane la cheltuielile salariale ale firmelor ce primesc subvenţii.

Companiile care vor fi monitorizate în primă fază sunt C.N. Căi Ferate CFR, S.N. Transport CFR Călători, CN a Huilei, Termoelectrica, C.N. de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Pentru a diminua povara generată de companiile de stat asupra bugetului public, ca urmare a nevoilor mare de finanţare şi a dividendelor scăzute transferate, Guvernul va modifica legislaţia, astfel încât companiile de stat să fie obligate să transmită guvernului proiecte de buget în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării bugetului general.

Nu vor mai fi permise negocieri colective, inclusiv referitoare la salariul minim, până la momentul aprobării bugetului anual al fiecărei companii de stat, s-a angajat Guvernul.

Executivul va decide salariul total la companiile subvenţionate, precum şi alte transferuri de la buget. De asemenea, prin noua reglementare va fi interzis transferul alocărilor pentru cheltuieli de capital la cheltuieli curente, iar la nivel personal şi instituţional vor fi introduse sancţiuni automate pentru cei care nu-şi respectă contractele de management.

Firmele subvenţionate care cer surse noi de finanţare sau care încalcă regulile fiscale trebuie să încheie programe de ajustare cu Guvernul, în care să stipuleze măsuri de îmbunătăţire a performanţei fiscale, cu sancţiuni şi restructurări în caz de nerespectare a acestora. Reglementarea ar urma să fie stabilită până la finalul lunii iunie 2010.

„Vom continua să îmbunătăţim sistemul de monitorizare a companiilor subvenţionate care creează cele mai multe probleme, prin stabilirea de ţinte semianuale ale performanţei acestora la fiecare evaluare”, se mai arată în documentul transmis FMI, care precizează că MFP, Ministerul Muncii şi alte instituţii competente vor oferi informaţii pentru a realiza un sistem de monitorizare a firmelor de stat până la data primei evaluări.

Informaţiile vor servi pentru a dovedi că sancţiunile – diminuarea salariilor sau demiterea conducerii – sunt impuse dacă bugetele nu sunt respectate şi nu se observă îmbunăţiri ale ţintelor companiilor subvenţionate. Ulterior, după îmbunătăţirea sistemului de monitorizare, vor fi stabilite ţinte trimestriale privind balanţa operaţională a celor mai mari 30 de companii publice în funcţie de nivelul cheltuielilor din 2009.