Alice Drăghici

Republica Moldova, amenințată cu o baie de sânge: Vă vom prinde pe toți!

baie de sange, Maia Sandu, Republica Moldova, Transnistria, Vladimir Jirinovski

Atacul lui Jirinovski vine după ce Kremlinul şi Ministerul rus de Externe au reacţionat în mod dur la o declaraţie făcută la sfârşitul lunii noiembrie de Maia Sandu privind retragerea trupelor ruse din Transnistria şi evacuarea muniţiilor ruseşti de la Cobasna, notează Agerpres.

A început lupta pentru funcții. Șefia de la Camera Deputaților, dorită și de Barna și de Orban

„Dacă va exista o încercare privind retragerea contingentului nostru de menţinere a păcii, noi îl vom dubla sau chiar tripla. Pe seama cui? Aproape toată lumea are acolo paşapoarte ruseşti. Există 250.000 de cetăţeni ruşi (în Transnistria). Conform Constituţiei, noi ar trebui să-i protejăm, dar ei nu ne-o cer. Pentru că au destule arme acolo”, a declarat Jirinovski în cadrul unei emisiuni de dezbateri pe teme politice de la Rossia-1 în data de 4 decembrie.

În acest sens, politicianul rus a declarat că în depozitele de la Cobasna sunt muniţii suficiente pentru „un întreg al Treilea Război Mondial în Europa”. Potrivit acestuia, lichidarea unei astfel de cantităţi de arme este imposibilă, deoarece unda de şoc „va zgudui întreaga Europă”.

„Noi eram gata de un potenţial război, iar la Cobasna era depozitul nostru principal. Acum această muniţie nu poate fi lichidată şi nici măcar mutată, pentru că în caz de explozie, Europa ar putea fi zguduită de o undă de şoc”, a insistat el, adăugând că evacuarea muniţiilor este destul de periculoasă întrucât acestea ar putea exploda pe drum, în plus nimeni nu doreşte să plătească pentru lichidarea armamentului. „Depozitul va rămâne acolo pentru destinaţia sa de bază”, a spus el.

„Noi nu trebuie doar să spunem, ci şi să avertizăm – nu numai că nu ne vom retrage, dar în orice moment vom creşte contingentul forţelor de menţinere a păcii. Dacă fie şi doar un singur soldat (rus) va fi ucis, vă veţi scălda într-o baie de sânge, nu veţi avea timp nici măcar să ajungeţi pe aeroportul din Chişinău, vă vom prinde pe toţi”, a mai ameninţat Jirinovski.

Într-o reacţie la declaraţia ministrului rus de externe Serghei Lavrov, care a calificat la 30 noiembrie drept „iresponsabil” apelul său privind retragerea trupelor din cadrul Grupului Operativ (GOTR) din Transnistria şi a muniţiilor din stânga Nistrului, Maia Sandu a amintit că ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a promis în vara anului 2019 că Rusia va evacua cele peste 20.000 de tone de muniţii din depozitele de la Cobasna.

Ultimele Articole