Restanţele firmelor în insolvenţă şi faliment au scăzut şi în martie comparativ cu februarie, însă declinul a fost nesemnificativ, de sub 1%.
Trendul anual al întârzierilor este însă tot de creştere, chiar dacă avansul s-a mai temperat. Spre exemplu, dacă în iulie creşterea anuală a restanţelor era de 23%, în prezent aceasta a coborât la 10%. Cu toate acestea sumele restante reprezintă încă aproximativ 89% din valoarea datoriilor la bănci ale firmelor aflate în insolvenţă şi faliment.
„Fenomenul insolvenţei s-a reacutizat în anul 2013, afectând în mod considerabil portofoliul bancar. Companiile aflate în insolvenţă sau faliment au un rol important în diminuarea calităţii portofoliului de credite al băncilor, ponderea acestora în totalul creditelor neperformante majorându-se de la 68% la 78% pentru bănci în perioada decembrie 2012 – august 2014“, indică raportul asupra stabilităţii financiare al BNR. Peste 8.000 de societăţi în insolvenţă şi faliment aveau credite la bănci la finalul lunii august.
Firmele aflate în insolvenţă au strâns cele mai multe restanţe, aproximativ 54% din totalul sumelor cu întârzieri, echivalentul a 8 miliarde de lei, deşi numărul lor este mai mic în comparaţie cu cel al companiilor deja falimentare.