Reprezentanţii companiilor aeriene low cost care operează pe Băneasa susţin că vestea i-a luat prin surprindere, fiind anunţaţi „din scurt”, în urmă cu circa o săptămână, în timp ce oficialii aeroportului susţin că ei i-au înştiinţat de această decizie la începutul lunii septembrie. Pe site-ul aeroportului nu există o informaţie privind introducerea noilor restricţii, dar reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) spun că noua decizie este de fapt „o modificare a formulării” dintr-o prevedere din 1999.
„Iniţial se prevedea că între orele 22:00 şi 6:00 companiile aeriene puteau opera pe Băneasa numai cu aprobarea scrisă a aeroportului, în anumite situaţii, cum ar fi de întârziere. De asemenea, se prevedea că între orele 24:00 şi 7:00 nu pot fi programate curse. Se suprapuneau cumva, aşa că s-a simţit nevoia să se vină cu o clarificare. Din 29 octombrie nu vor putea fi programate zboruri între orele 22:00 şi 6:00. Zborurile întârziate vor putea ateriza pe Băneasa nu mai târziu de 22:30”, a declarat pentru gândul Valentin Iordache, director în cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Citește mai mult pe www.mediafax.ro