Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), la 1 ianuarie 2010, stocurile de energie primară şi transformată au fost cu 23,1% mai mari decât la începutul anului 2009.
Producţia de energie primară în anul 2010, de 27,4 milioane tep, deşi în uşoară scădere faţă de anul 2009 (-2,2%), şi-a păstrat ponderea semnificativă în totalul resurselor de energie, reprezentând 62,0% din acestea. Scăderile de producţie (-1.037 mii tep) înregistrate la combustibilii fosili, care au variat între 8,9% la cărbuni şi 2,9% la gaze naturale, au fost atenuate de creşterea cu 30% a producţiei de energie electrică hidro şi eoliană.
Datele INS arată că importul de energie a înregistrat acelaşi nivel cu cel din 2009 (11.239 mii tep), creşterile de 984.000 tep înregistrate la cărbuni (datorate în principal importurilor de cocs metalurgic), gaze naturale şi produse petroliere fiind compensate de scăderea cu 1.072 mii tep (-15,6%) a importurilor de ţiţei.
Consumul final energetic indică o uşoară creştere în anul 2010 faţă de anul 2009 (1,6%), datorită creşterilor înregistrate în industrie (inclusiv construcţii) şi alte activităţi (6,2%, respectiv 6,1%). Creşteri mai mici ale consumurilor, de sub 2%, s-au înregistrat în agricultură şi la populaţie. Industria metalurgică, cu o pondere de 28,1% în consumul final energetic din industrie, a avut o creştere semnificativă (13,3%) faţă de anul anterior. Consumul final energetic din transporturi a înregistrat o scădere de 5,0% comparativ cu anul 2009.
Exportul de energie (inclusiv buncărajul), de 4.052 mii tep, a scăzut faţă de anul 2009 cu 12,9%, în cadrul acestuia exporturile de benzine şi motorină reprezentând circa 60%. Consumul intern brut de energie pe locuitor, în anul 2010, a fost de 1.625 kg echivalent petrol, cu 1,6% mai mare decât cel înregistrat în anul 2009.