Retailerii atacă Legea comerţului cu alimente

AMRCR, Legea comerţului cu alimente, Parlament, președinte, retaileri

“Actul politic în sine dovedeşte iresponsabilitate şi nepricepere din partea factorului politic şi a grupurilor de presiune care au militat pentru adoptarea textului de lege în această formă. În lipsa unei analize de impact riguroase, consecinţele catastrofale ale intrării sale în vigoare trebuie cunoscute chiar şi acum, în al doisprezecelea ceas”, declară Delia Nica, vicepreşedinte AMRCR şi director reprezentanţă Metro AG în România. Potrivit retailerilor, primii afectaţi vor fi tocmai consumatorii, prin faptul că deteriorarea climatului concurenţial al pieţei produselor alimentare va duce la creşterea preţurilor ca efect universal al distorsionării mecanismelor pieţei şi al liberei concurenţe în piaţă.

De asemenea, micşorarea termenelor de plată a facturilor către furnizori, stipulată în lege, va conduce la imposibilitatea multor comercianţi de a le putea respecta, urmând să se producă întârzieri şi blocaje financiare care pot să se încheie cu falimente, atât de partea retailerilor, cât şi a furnizorilor alimentari. În acest context, potrivit comercianţilor, pierderea locurilor de muncă ale angajaţilor companiilor implicate – retaileri, producători sau procesatori de produse alimentare, distribuitori etc. – va deveni de neevitat. Un alt efect negativ identificat de retaileri va fi tendinţa de a se renunţa la furnizorii deja tradiţionali din România. Retailerii se reorientează spre piaţa externă şi spre importuri din ţările în care reglementările de felul celei de faţă nu există, fapt ce va duce la o adâncire a deficitului de cont curent.

“Dincolo de repercusiunile severe asupra consumatorilor finali, textul de lege adoptat încalcă flagrant câteva principii europene de bază, precum şi Constituţia României, motiv pentru care ne rezervăm dreptul de a continua toate demersurile legale pentru revenirea în limitele impuse de jurisdicţia comercială europeană şi românească”, afirmă comercianţii care speră că Preşedintele României va refuza promulgarea acestei legi.

Ultimele Articole